Anul 1958 prevestea evenimente nefericite pentru Biserica Ortodoxă Română. În mediul monahal se zvonea despre excluderea unor monahi care nu ar avea studii teologice, din marea vecină de la Răsărit se auzea despre un nou val de persecuție la adresa Bisericii, iar în România se operau deja arestări în rândurile ‘legionarilor’. Astfel, în aprilie 1958, Securitatea din Bacău descindea la Episcopia Romanului, operând o serie de percheziții în special în biblioteca eparhială și reținându-l pe preotul Grigorie Bogza. Părintele era bibliotecar și slujitor al catedralei din Roman din anul 1951, fiind unul dintre funcționarii de încredere ai episcopului Teofil Herineanu, care în 1957 fusese ales ca eparhiot la Cluj. Dar Securitatea era interesată de relațiile părintelui Bogza cu alți preoți din Episcopia Romanului de la care strânsese o colectă în bani pentru ajutorarea preoteselor văduve sau ai căror soți erau întemnițați. Mai apoi, pe parcursul celor șapte luni de anchete la Securitatea din Bacău, părintele Bogza a fost interogat asupra volumelor ‘dușmănoase’ pe care le avea în inventarul bibliotecii sau pe care le împrumuta clericilor, dar mai ales asupra problemei legate de tipărirea unei cărți de rugăciuni, în 1956, în 6.000 de exemplare în plus față de cele 10.000 aprobate de Departamentul Cultelor. Pentru Securitate toate aceste culpe erau considerate acțiuni ‘legionare’ și erau încadrate la infracțiunea de ‘uneltire contra ordinii sociale’. În urma anchetei, la 28 ianuarie 1959, părintele Grigorie Bogza a fost condamnat, prin Sentința nr. 47 a Tribunalului Militar Iași, la 15 ani de ‘muncă silnică’. După condamnare a fost purtat prin penitenciarele de la Bacău, Jilava, Roman, fiind eliberat de la Aiud, la 29 iulie 1964. Pe parcursul detenției, părintele Bogza a prestat muncă obligatorie în Penitenciarul Aiud timp de 548 de zile. (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția din data de 29 iulie 2011)
Părintele Grigorie Bogza în temnița comunistă
