Părintele Constantin Sârbu la Biserica Sapienței din Capitală

După zece ani de suferință în temnițele comuniste, la 25 februarie 1964, părintele Constantin Sârbu era eliberat. Vedea lumina libertății cu gândul că se va întoarce la biserica pe care cu mâinile lui o ridicase. Dar regimul comunist, vigilent la ‘atitudinile dușmănoase’ ale slujitorilor altarului, nu i-a permis să revină la biserica sufletului său.

Părintele a făcut memoriu la patriarhul Justinian pentru a cere încadrarea la o parohie în care să slujească. Aflat în audiență la întâistătătorul român, părintele a fost întrebat: ‘Ce să-ți dau eu, Sârbule? – Cea mai săracă biserică din București, Prea Fericite! – Știu eu, a zis patriarhul, că orice biserică ți-oi da, tu faci din ea o grădină!’ Și așa a fost. A primit Biserica Sapienței, care era închisă de aproape 40 de ani. Părintele a reparat și a curățat biserica, strângând în jurul acesteia o comunitate care era mereu prezentă la slujbe. Cu sprijinul parohienilor a înființat o bibliotecă și ajuta persoanele aflate în dificultate. Era mereu prezent în casele credincioșilor și le alina sufletele. Această efervescență spirituală a atras atenția Securității, care nu a întârziat să ia măsuri, prin închiderea bibliotecii și intimidarea unor credincioși. Toate acestea l-au afectat pe părintele Sârbu, fiind nevoit să se interneze în spital. După primirea împărtășaniei, la 23 octombrie 1975, părintele Constantin Sârbu a fost chemat în ceata drepților (Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din data de 11 februarie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente