Cuvânt la înmormântarea Arhim. Cleopa Ilie al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei:
„Scumpă este înaintea Domnului moartea celor cuvioși ai Săi” Ps. 115, 6
Îndoliată adunare
Trecerea la viața veșnică a Prea cuviosului Părintelui nostru Cleopa Ilie este pentru Biserica noastră o mare pierdere și o negrăită durere sufletească. Prin moartea Părintelui Cleopa, Biserica de pe pământ a pierdut din mijlocul ei, un monah sfânt, un duhovnic teolog și un misionar statornic de o neprețuită valoare spirituală și imensă importanță.
Într-o vreme în care lumea se secularizează și se adâncește în confuzie spirituală, ce este mai de preț decât să întâlnești un creștin sfânt, trăitor al tradiției neîntrerupte a Bisericii?
Părintele Cleopa nu doar cunoștea intelectual scrierile marilor părinți ai pustiei și ai marilor lavre, ci el însuși a trăit zi cu zi, peste 70 de ani, viață de monah după canoanele și regulile părinților întemeietori și organizatori ai vieții monahale: Sfinții cuvioși Antonie, Pahomie, Paisie și Sava cel Sfințit a cărui pomenire o facem azi, 5 decembrie, în ziua înmormântării Părintelui Cleopa. în viețuirea sa sfântă, fidelă tradiției Bisericii nedespărțite, Părintele Cleopa era pentru noi ca un contemporan și prieten sfinților din toate veacurile. De aceea, el împărtășea în jurul său, în conștiințe și în inimi, o siguranță și o pace pe care o dă numai comuniunea sfinților.
Părintele Cleopa spunea adesea: „Noi suntem aici o mănăstire tradițională, după regulile părinților de odinioară”, și nu înceta să dea exemple de mari nevoitori din mănăstirile românești care au trăit în timpul nostru ca și părinții sfinți de odinioară, arătând că tradiția adevărată nu aparține doar trecutului, ci este mărturie că același Duh Sfânt de altădată lucrează și astăzi în Biserica lui Hristos.
Părintele Cleopa nu a pus niciodată părerea sa personală mai presus de învățăturile Sfinților Părinți și nu a micșorat entuziasmul nevoinței sale sub pretextul că astăzi ar fi imposibil de împlinit sfintele canoane.
Dar este drept, el n-a cerut nimănui niciodată să împlinească ceea ce el însuși n-a practicat personal. Sever cu sine însuși și mai îngăduitor cu alții, el a arătat că tradiția devine vie printr-o creștere duhovnicească sau printr-un spor treptat în nevoință, în pocăință și în sfințenie.
Părintele Cleopa a rămas totdeauna fidel deplin tradiției monahale, dar tradiția nu era pentru el nici constrângere și nici crispare, ci rânduiala viețuirii în plinătatea prezenței Duhului Sfânt Care trezește în om râvnă necontenită și dor nemărginit după sfințenie. Tradiția a fost pentru el comuniune sfințită de-a lungul veacurilor și el era în această comuniune liberă și fermă.
Ca duhovnic, Părintele Cleopa era un învățător sfătuitor și un sfătuitor teolog, dar învățătura lui era învățătura sfinților. Tot ce învăța avea temei în Sf. Scripturi și Sfinții Părinți, nu era o opinie arbitrară, ci comuniunea de gândire ortodoxă universală, profund teologică și profund umană. De aceea, l-au ales pe el ca duhovnic ierarhi și monahi, demnitari de stat și oameni de rând, profesori universitari și țărani simpli. El îi iubea și îi sfătuia pe toți părintește. De aceea, în mod irezistibil fiecare se bucura să-i fie fiu duhovnicesc. El iubea toată făptura, oameni și munți, păsări și flori, câmpuri și stele. Vedea totul ca pe o Sfântă Liturghie cosmică.
El avea darul de a spune lucruri adânci într-un limbaj simplu și pe înțelesul tuturor, înțelepciunea lui venea, deodată, din multa citire a căiților sfinte, dar și din multă rugăciune și multă nevoință. Sfatul lui duhovnicesc, argumentat cu cărțile sfinte, dădea siguranță și certitudine de adevăr intelectualului și teologului și crea bucurie și admirație în sufletul omului simplu. Zecile de mii de fii și fiice duhovnicești care au venit la chilia lui au simțit că el era aproape de orice om. De acum înainte, Părintele Cleopa duhovnicul nu mai poate fi găsit la chilia sa, dar el rămâne tainic prezent cu sfatul său luminos și binefăcător în conștiințele și inimile celor care l-au avut părinte duhovnicesc; rămâne prezent în sfaturile sale scrise în cărți și scrisori sau înregistrate pe casetă. Dar pe de altă parte, și fiii lui duhovnicești vor rămâne pururea prezenți și purtați în rugăciunile sale care vor continua și în ceruri, fiindcă un duhovnic adevărat ajută nu numai cu sfatul pe fii săi duhovnicești, ci și cu multele sale rugăciuni pentru mântuirea lor.
Misionar statornic în chilie, Părintele Cleopa a arătat într-un fel minunat cum cineva poate să aducă lumea la Dumnezeu, să schimbe vieți, să vindece răni, să hrănească suflete, nu cutreierând lumea, nu bătând din ușă în ușă, ci deschizând cu dragoste părintească ușa chiliei sale și ajutând pe fiecare păcătos să-și deschidă propriul său suflet pentru a se întâlni cu iubirea lui Dumnezeu pentru toți oamenii.
Părintele Cleopa a fost un mare misionar prin cuvântul vorbit în predică, prin cuvântul scris, dar și prin felul său de a viețui și felul său de a se purta cu oamenii. Părintele Cleopa a fost, deodată, un om al tradiției și al timpului prezent, știind să distingă între esențial și secundar, între valoarea nemărginită a fiecărui suflet omenesc și limitele și neputințele firii omenești căzute în păcat. El a fost mereu misionar, tocmai pentru că a știut, în orice împrejurare, să urască păcatul, dar să iubească pe păcătos; să trezească în fiecare om dorința de a-și înnoi viața și bucuria de a crede în Dumnezeu.
Părintele Cleopa a fost mare misionar pentru că a îmbinat severitatea nevoinței personale cu bucuria vieții în comuniune frățească, a cunoscut lupta cu ispitele și pacea pe care o dobândește sufletul prin iertare și izbăvire de păcate.
Părintele Cleopa a arătat în felul său de a trăi că viața creștină este Crace și înviere, strădanie și bucurie, suspin și speranță. De aceea, în mănăstirea sa, deși izolată în munți, el n-a creat niciodată, nimănui, sentimentul izolării. Misiunea cea mai mare pe care Părintele Cleopa a împlinit-o aici era aceea de a primi în mănăstire oameni încărcați de grijile și problemele din lume și de a-i trimite apoi acasă, în lume, oameni purtători ai bucuriei iertării și ai dorului de viață nouă și sfântă. Prin felul cum primea pe credincioși, cum se ruga pentru ei și cum îi sfătuia, Părintele Cleopa a făcut din fiecare fiu duhovnicesc, monah sau mirean, un misionar ortodox fără zgomot, fără ambiții de a cuceri lumea aceasta, ci un lucrător mai harnic pentru mântuire.
Într-o vreme în care România este asaltată de „misionari” veniți din afara țării folosind mai mult mijloace materiale și exterioare, misionarul nostru, Părintele Cleopa, ne arată că numai întru atât suntem misionari în lume cât ne lepădăm de duhul lumesc și ne umplem de Duh Sfânt.
Trupul Părintelui Cleopa se mută astăzi, de la chilie în cimitir, dar duhul lui de rugăciune unește pământul cu cerul și adună laolaltă pe toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit. Chilia sa va fi de acum înainte un muzeu pentru pelerini, o icoană a unui loc de rugăciune, care ne îndeamnă să ducem cu noi în lume darurile duhovnicești pe care le-am primit de la Biserică prin rugăciunile sfinților.
În aceste clipe de mare durere pentru întreaga obște a Mănăstirii Sihăstria, pentru noi toți cei prezenți aici și pentru toți cei care l-au prețuit pe Părintele Cleopa, rugăm pe Bunul Dumnezeu să așeze sufletul lui împreună cu drepții și sfinții cuvioși, să asculte și acolo, în ceruri rugăciunile părintelui nostru duhovnic pentru Biserica și poporal nostru, pentru noi toți.
Veșnica lui pomenire!
(Articol publicat în Candela Moldovei, Buletinul oficial al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, extras din nr. 11-12/nov.-dec. 1998)
