Parintele arhimandrit Teofil Paraian implineste 78 de ani

Astazi, 3 martie 2007, parintele Teofil Paraian, duhovnicul Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus, judetul Brasov, implineste venerabila varsta de 78 de ani. Nascut in anul 1929, in localitatea Toparcea, din apropierea Sibiului, viitorul monah Teofil (Ioan, dupa numele de botez), este primul din cei patru frati. Se naste fara vedere, motiv pentru care urmeaza cursurile unei scoli primare pentru nevazatori la Cluj-Napoca, intre anii 1935 – 1940. Isi continua cursurile la o scoala de nevazatori la Timisoara, intre 1942 – 1943, iar pana in 1948 urmeaza, tot la Timisoara, cursurile liceale intr-un liceu teoretic pentru vazatori. Preocuparea pentru viata religioasa si pentru aprofundarea cunostintelor teologice il determina sa urmeze cursurile Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Andrei Saguna’ din Sibiu, intre anii 1948 – 1952, iar la 1 aprilie 1953 ia hotararea de a intra in obstea Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus. Dupa patru luni este calugarit si primeste numele de Teofil in ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului. La 7 ani de la calugarie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, este hirotonit diacon de catre mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983 (dupa 23 de ani de diaconie!) este hirotonit preot de catre IPS Antonie Plamadeala. Tot atunci primeste si hirotesirea intru duhovnic. In anul 1986 este hirotesit protosinghel, iar in 1988 arhimandrit. Din 1992 incepe sa raspunda invitatiilor din tara si participa in aproape toate orasele importante din Romania la conferinte duhovnicesti, de obicei in perioada Postului Mare sau in Postul Nasterii Domnului. Parintele Teofil, in situatia sa de nevazator, dar stravazator cu duhul, ne provoaca pe noi toti sa ne asumam viata cu pace, cu bucurie, cu binecuvantare si cu constiinta ca Dumnezeu da omului atat cat poate duce, iar ce este mai presus de noi trebuie asumat intru rabdare. Parintele Teofil Paraian este o provocare pentru noi toti, deoarece este un model viu, dinamic si statornic in ceea ce priveste viata duhovniceasca. La cei 78 de ani, parintele Teofil Paraian ramane un om al credintei lucratoare prin iubire, un om al bucuriei si al nadejdii.

La multi ani, parinte arhimandrit Teofil!

Comentarii Facebook


Știri recente