Părintele Arhimandrit Teofil Bădoiu va fi înmormântat la Mănăstirea Slănic, județul Argeș

Părintele Arhimandrit Teofil Bădoiu, va fi înmormântat mâine, 20 iulie, la Mănăstirea Slănic, locul în care s-a nevoit timp de 66 de ani. Slujba înmormântării va fi oficiată după Sfânta Liturghie de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului și de Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, informează Radio TRINITAS.

‘Mâine se va săvârși Sfânta Liturghie începând cu ora 9:00 urmând ca după oficierea Sfintei Liturghii să se înceapă slujba înmormântării propriu-zise’, a spus Ierom. David de la Mănăstirea Slănic, județul Argeș, după cum ne informează TRINITAS TV.

Părintele Arhimandrit Teofil Bădoiu, a trecut la cele veșnice sâmbătă seară, 17 iulie, la vârsta de 84 de ani. Sfinția Sa a fost unul dintre cei mai mari duhovnici din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului. S-a născut la 11 septembrie 1925, a intrat în mănăstire la 20 februarie 1944 și a fost tuns în monahism pe 30 martie 1947. În același an a fost hirotonit ierodiacon, iar în 1968 ieromonah. Din 1987 Părintele Arhimandrit Teofil Bădoiu a fost stareț al Mănăstirii argeșene Slănic.

Comentarii Facebook


Știri recente