Părintele Alexandru – Armand Munteanu a trecut la cele veșnice

Părintele Alexandru – Armand Munteanu s-a născut în anul 1935, în București, a urmat cursurile Facultăților de Teologie Ortodoxă din Sibiu și București, terminând studiile ca șef de promoție. A devenit Doctor în Drept Canonic bisericesc, apoi magistru în Teologie în anul 1964.

Preacucernicia sa a lucrat în Administrația Patriarhală, a fost corector și redactor la revistele „Glasul Bisericii” și „Biserica Ortodoxă Română”, între anii 1962-1964. A fost preot la Parohia Română din Sofia, cu hramul „Sfânta Treime” unde a primit rangul onorific de protopop și reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Bulgară, informează Radio TRINITAS.

Mai multe date biografice aflăm de la Părintele Ioan Iordache, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor: „În perioada anilor 1966 – 1970 a lucrat la corectura Redacției Centrale Bisericești după care s-a retras la parohie. În 1975 a fost trimis ca preot la biserica parohială a comunității ortodoxe Române din Sofia, Bulgaria, unde a fost preot până în 1985. Din 1986 până în 1990 a fost inspector general bisericesc în Administrația Patriarhală. În perioada anilor 1998 – 2007 a fost vicar administrativ eparhial. Cea mai importantă operă a preacucerniciei sale, la care a depus mult efort ani îndelungați, este Ghidul pe teme și probleme bibliografice din revistele Redacției Centrale Bisericești și din Glasul Bisericii”.

Slujba înmormântării va fi oficiată mâine, 9 februarie, la prânz, la Biserica Doamna Oltea din Capitală.

Dumnezeu să-l odihnească!

Comentarii Facebook


Știri recente