Parastas pentru mitropolitul Partenie Clinceni

La mormântul mitropolitului Partenie Clinceni al Moldovei, aflat în Cimitirul Bellu, a fost oficiat pe 15 iunie 2012 un parastas. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, alături de un sobor de preoți și diaconi.

„În apropierea mormântului lui Eminescu se odihnește din anul 1910 unul dintre mitropoliții Moldovei, Partenie Clinceni, care a trecut la cele veșnice în București. S-a făcut o slujbă de pomenire și la mormântul său și el este pomenit în dipticul mitropoliților Moldovei și Bucovinei, dar și între ierarhii care au păstorit la Dunărea de Jos. Atât la Dunărea de Jos cât și la Iași, Partenie Clinceni a avut importante realizări. La Dunărea de Jos a construit reședința episcopală, o clădire foarte frumoasă, impunătoare și la fel la Iași s-a ocupat de reședința mitropolitană și de catedrala mitropolitană pe care le-a restaurat în timpul păstoririi sale”, a precizat pentru TRINITAS TV Arhim. Timotei Aionei, Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștiului.

Mitropolitul Partenie Clinceni a fost 16 ani episcop al Dunării de Jos și, apoi, pentru 6 ani, mitropolit al Moldovei.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…