Parastas pentru Arhiepiscopul Antim Nica, la Galați

La Catedrala arhiepiscopală din Galați a fost oficiat luni, 3 septembrie 2012, un parastas pentru fostul arhiepiscop al Dunării de Jos, Antim Nica, potrivit TRINITAS TV. Mormântul ierarhului se află în pronaosul Catedralei, unde credincioșii vin de multe ori și se reculeg, amintindu-și de chipul impunător al celui care i-a păstorit în anii grei ai comunismului.

Slujba de pomenire a fost oficiată de Înaltreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian.

„Pomenim evlavios și după rânduială, de fiecare dată, în 3 septembrie, la începutul anului bisericesc pe fericitul întru adormire Arhiepiscop Antim al Dunării de Jos care a lăsat moștenire sfântă în această eparhie dragostea de biserică, erudiția teologică și în același timp principii misionare care se regăsesc și se vor regăsii, pentru că sunt din tradiția sănătoasă a ortodoxiei noastre, în multe comunități parohiale. Așa se prelungește nu doar memoria, ci și lucrarea și viața fericiților noștri înaintași”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Arhiepiscopul Antim Nica s-a născut pe 24 februarie 1908, în satul Bogzești din Orheii Basarabiei, primind la botez numele Alexandru. Între 1927-1931 a frecventat cursurile Facultății de Teologie din Chișinău. Este tuns în monahism în 1935. La praznicul Adormirii Maicii Domnului, în același an, primește hirotonia întru ierodiacon. Un an mai târziu este hirotonit ieromonah. În 1939 devine protosinghel, iar în 1940 arhimandrit. Colegiul Electoral Bisericesc îl alege, la 10 iunie 1973, episcop eparhiot la Galați. A trecut la Domnul la praznicul Învierii Domnului din anul 1994.

Comentarii Facebook


Știri recente