Parastas la 409 ani de la moartea lui Mihai Viteazul, la Alba Iulia

Înalt Preasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va oficia astăzi, 9 august, de la ora 18:00, Paraclisul Maicii Domnului și Parastas la Biserica memorială Mihai Viteazul din Alba Iulia, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania. Evenimentul este prilejuit de împlinirea a 409 ani de la moartea lui Mihai Viteazul.

La 9 august 1601, marele voievod Mihai Viteazul, singurul domnitor român cântat în toți Balcanii ca eliberator al Bizanțului, cel care a înfăptuit pentru prima dată unirea politică a românilor din Țara Românească, Moldova și Transilvania, a fost ucis mișelește la Turda din ordinul generalului Basta.

În fiecare an, la 9 august, cu participarea Înalt Preasfințitului Andrei, se face pomenire în rugăciunea Parastasului a voievodului unificator la Biserica memorială Mihai Viteazul din Alba Iulia, biserică ridicată, așa cum o arată numele, în memoria voievodului, pe locul vechii Catedrale mitropolitane, ctitorită de Mihai Viteazul și dărâmată un secol mai târziu de către austrieci cu prilejul refacerii zidurilor cetății.

Sfântul ierarh Petru Movilă (1596-1646), mitropolitul Kievului, contemporan cu Mihai Viteazul, ne relatează faptul că ridicarea catedralei s-a făcut în urma unei minuni despre care, după cum mărturisește el, a citit într-un letopiseț muntenesc și a auzit ‘de la mulți oameni vrednici de crezare, care au văzut cu ochii lor’. Astfel ni se spune că Mihai Viteazul, în dorința sa de a ridica o catedrală ortodoxă, s-a lovit de opoziția catolicilor (numiți latini în cronicile vremii), majoritari în oraș. ‘Atunci, domnitorul le-a spus: ‘Voi nu sunteți mărturisitori ai dreptei credințe, căci nu aveți harul Sfântului Duh în biserica voastră. Noi, însă, fiind dreptcredincioși, avem puterea cea adevărată a harului Sfântului Duh, pe care și cu fapta suntem gata întotdeauna s-o arătăm, cu ajutorul lui Dumnezeu’. Dar ei voiau să-și dovedească dreptatea prin înfruntare de cuvinte și dispute. Ci el le-a zis: ‘Nu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau s-o dovediți, altfel vă voi arăta eu, întru încredințarea tuturor’. Iar ei i-au spus: ‘Cum să arătăm? Căci nu e cu putință să dovedim decât cu cuvântul Sfintelor Scripturi’. El le-a zis: ‘În dispute este osteneală fără de capăt, dar noi, fără înfruntări de vorbe, putem ușor să dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu. Haideți, zice, în mijlocul orașului și acolo să ni se aducă apă curată, iar arhiereul meu și preoții săi o vor sfinți în văzul tuturor. Tot așa vor face și ai voștri, deosebit, și, sfințind-o, o vom pune în biserica voastră cea mare, în vase osebite, pe care le vom astupa și le vom pecetlui cu pecețile noastre, pecetluind și ușa bisericii pentru 40 de zile. Și a cui apă va rămâne nestricată, ca și cum de-abia ar fi fost scoasă din izvor, credința aceluia este dreaptă, iar dacă apa cuiva se va strica, credința lui este rea. Dacă apa mea va rămâne nestricată, cum nădăjduiesc că mă va ajuta Dumnezeu, voi n-o să vă mai împotriviți și o să-mi îngăduiți să zidesc biserica, iar dacă nu, facă-se voia voastră, n-am s-o zidesc’. Ei au strigat cu toții într-un glas: ‘Bine, bine, să fie așa!’.’

‘S-au arătat bucuroși să zidească biserica și să n-o dărâme niciodată’

Ca urmare, au făcut sfințirea apei, în piața orașului, atât ortodocșii, cât și catolicii au pus apa în vase diferite, pe care le-au astupat și le-au sigilat, și le-au dus apoi în Catedrala romano-catolică. După 25 de zile, Dumnezeu i-a dat un semn episcopului ortodox și acesta a cerut ca vasele să fie deschise. Au mers cu toții, ortodocși și catolici, în frunte cu domnitorul, în Catedrala romano-catolică și episcopul ortodox s-a rugat cu lacrimi zicând: ‘Auzi-mă acum și pe mine, robul Tău nevrednic, dimpreună cu toți robii Tăi de aici, nu pentru vrednicia noastră, pe care n-o avem, ci pentru slăvirea numelui Tău sfânt și pentru întărirea credinței noastre, care este adevărata credință în Tine, arată întreg harul Sfântului Duh în apa aceasta, ca prin nestricăciunea ei să vadă toți că numai în Biserica Ta grecească și sobornicească de la Răsărit se află credința cea adevărată și harul cel adevărat al Sfântului Duh’. Și deschizând pecețile vasului cu agheasma sfințită de ortodocși, ‘a găsit-o mai curată și mai limpede decât înainte, cu mirosul neschimbat, ca și cum ar fi fost luată dintr-un izvor curgător’. Atunci, episcopul ortodox ‘a strigat, zicând: ‘Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Care Ți-ai plecat urechea la rugăciunile noastre, Slavă Ție, Care proslăvești Biserica Ta, Slava Ție, care întărești cu slavă credința cea dreaptă și nu ne-ai făcut de rușine în așteptările noastre’. Și a zis către toți: ‘Veniți să vedeți cum a stat această apă atâtea zile, rămânând nestricată datorită harului Sfântului Duh, și încredințați-vă că adevărată este credința noastră ortodoxă’. Iar latinii, rugându-se și făcând slujba după cum le era obiceiul, au rupt pecetea vasului în care se afla apa lor și, cum l-au destupat, toată biserica s-a umplut de duhoare, că s-au înspăimântat toți latinii și au strigat cu uimire: ‘Adevărată este credința grecească pe care o ține domnitorul. Să-și zidească, deci, biserică în orașul nostru, căci, fiindcă nu i-am îngăduit, Dumnezeu s-a mâniat pe noi și ne-a împuțit apa’. Și astfel, făcuți de ocară, latinii și cu preoții lor s-au împrăștiat cu mare rușine, iar unii dintre ei s-au convertit la credința ortodoxă. Iar domnitorul, cu episcopul său, cu preoții, cu toți boierii și ostașii săi, plini de bucurie și fericire, s-au întors la curte, slăvindu-L și mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru minunea ce a fost spre întărirea adevăratei credințe ortodoxe. În aceeași zi a făcut un mare ospăț pentru întregul oraș și pentru toată oastea sa. Toți locuitorii țării Ardealului, cu jurământ, s-au arătat bucuroși să zidească biserica și să n-o dărâme niciodată. Deci, domnitorul a început îndată zidirea (dar nu în oraș, ca nu cumva, odată cu schimbarea vremurilor, să fie dărâmată, ci lângă oraș, aproape de zidul cetății, într-un loc frumos).’ Este locul unde se află astăzi Biserica memorială Mihai Viteazul.

Locul în care și-a găsit odihna Mihai Viteazul

Legătura voievodului Mihai Viteazul cu biserica memorială ce îi este închinată constă nu numai în faptul că este ctitorul vechii Catedrale a Mitropoliei Ardealului, ci și în aceea că, potrivit mai multor cronici, trupul său și-a găsit în cele din urmă aici odihna, adică la ctitoria sa din Alba Iulia. Astfel, în 1939, istoricul Silviu Dragomir în lucrarea sa ‘Mormântul lui Mihai Viteazul și vechea Catedrală din Alba Iulia’ arăta, pe baza informațiilor conținute în cronica sârbească a lui Gheorghe Brancovici, că, după asasinarea voievodului în august 1601, pe Câmpia Turdei, de către oamenii lui Basta, trupul lui a fost adus și înmormântat în Catedrala mitropolitană din Alba-Iulia. Un alt izvor documentar menit să întregească afirmațiile cronicarului Gheorghe Brancovici este cronica Transilvaniei, alcătuită de Wolfgang de Bethlen în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, care scrie: ‘După aceea, totuși, trupul acestuia (al lui Mihai Viteazul), ca să nu fie sfâșiat de câini, câțiva sârbi l-au înhumat din ordinul lui Basta într-o groapă mică, pentru ca, în cele din urmă, cu trecerea timpului, să fie adus la Alba Iulia și înmormântat în Sfânta Biserică.’

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…