Papa Ioan Paul II si-a gasit astazi linistea eterna in criptele de la Vatican.

Cel mai iubit Suveran Pontif din toate timpurile a fost inhumat in Basilica ‘Sfantul Petru’, iar la funeralii, cele mai grandioase pe care le-a vazut lumea moderna, au asistat milioane de pelerini si cei mai puternici lideri politici de pe mapamond.

Patru regi, cinci regine, 70 de presedinti si prim-ministri s-au alaturat multimii de credinciosi, intr-o ruga comuna pentru sufletul Sfantului Parinte.

Sicriul de lemn al Papei Ioan Paul II a fost scos din Basilica la ora 10.00 – ora locala, 11.00 – ora Romaniei, iar slujba in aer liber a putut fi urmarita pe ecrane gigant, instalate in Piata ‘Sfantul Petru’.

Funeraliile de astazi, cel mai mediatizat eveniment al inceputului de mileniu, au fost transmise ‘In direct’ in zeci de tari si au fost urmarite de miliarde de telespectatori.

Trupul neinsufletit al Papei Ioan Paul II a fost pus intr-un sicriu simplu, din chiparos, la ora locala 07.30, in Basilica ‘Sfantul Petru’, iar ceremonialul a durat o ora si jumatate.

Sicriul a fost inchis in prezenta Cardinalului Sambelan Eduardo Martinez Somalo, a Decanului Colegiului Cardinalilor Joseph Ratzinger, a Cardinalului Secretar de stat Angelo Sodano, a Cardinalului Vicar de Roma Camillo Ruini si a Secretarului privat al Papei Monseniorul Stanislaw Dziwisz.

Maestrul de ceremonii liturgice, Monseniorul Marini a citit un text cu cele mai importante etape din viata si activitatea Papei Ioan Paul II, semnat de toate persoanele prezente si depus in sicriu, alaturi de medaliile emise in timpul celor 26 de ani de pontificat.

Chipul Papei a fost acoperit cu un val din matase alba, iar sicriul de lemn, primul din cele trei in care se va odihni Sfantul Parinte, a fost inchis in timp ce s-au recitat psalmi.

Sicriul cu blazonul Vaticanului a fost scos la ora 10.00 – ora locala, ora 11 – ora Romaniei, purtat de 12 barbati si depus pe treptele Basilicii.

Corul a intonat, in latina, ‘Dumnezeu sa il odihneasca in pace’, dupa care a urmat slujba, la care au participat 165 de Cardinali si care a fost condusa de Cardinalul german Joseph Ratzinger – prieten si colaborator apropiat al Papei Ioan Paul II.

Cardinalul Iosef Razinger a si incheiat de fapt oficierea Messei, printr-un discurs, in care s-a cerut lui Dumnezeu sa-i dea Bisericii, privata de Pastorul sau, mangaierea credintei si sperantei.

A treia parte a funeraliilor a fost celebrata in cripta Bazilicii ‘Sfantul Petru’, unde sicriul Papei fost purtat in cadrul unei procesiuni. Aceasta ceremonie a fost condusa din nou de Cardinalul Camerlengo, in prezenta principalilor prelati, a Cardinalului Ruini si a celor apropiati Suveranului Pontif, si s-a incheiat prin coborarea in mormant a sicriului.

Comentarii Facebook


Știri recente