Papa Benedict al XVI-lea va avea o intalnire cu reprezentantii Bisericii Protestante din Germania

Papa Benedict al XVI- lea a confirmat ca, in cadrul vizitei sale in Germania, ocazionata de ‘Zilele Mondiale ale Tineretului’, va avea o intalnire si cu reprezentantii Bisericii Protestante din aceasta tara. Intr-un interviu acordat pentru Radio Vatican, Suveranul pontif a declarat ca, dialogul ecumenic nu face parte din obiectivele propuse anul acesta in programul evenimentului de la Koln. Scopul principal al vizitei Sanctitatii Sale, in Germania, care va incepe joi, 18 august a.c., este de a se intalni cu tinerii catolici care vor sosi, aici, din peste 100 de tari. De altfel, Papa Benedict al XVI- lea si-a exprimat speranta ca ‘Zilele Mondiale ale Tineretului’ vor contribui la reinnoirea credintei in Europa. In interviu, Sfantul Parinte a subliniat, de asemenea, importanta radacinilor crestine ale continentului, tema draga predecesorului sau, Ioan Paul al II-lea, decedat in luna aprilie a.c.

Comentarii Facebook


Știri recente