Papa Benedict al XVI-lea a criticat joi noile legi adoptate in Elvetia privind viata, familia si casatoria, critici lansate in salutul sau adresat noului ambasador acreditat pe langa Sfantul Scaun, Jean-Francois Kammer, venit sa-si prezinte scrisorile de acreditare, transmite AFP. Spre deosebire de majoritatea tarilor din Europa occidentala, societatea elvetiana a cunoscut o evolutie considerabila a moravurilor si, sub presiunea conjugata a progreselor tehnice si a vointei unei parti a opiniei publice, au fost propuse noi legi in mai multe domenii atingand respectarea vietii si a familiei, a declarat Papa. Suveranul Pontif a reamintit ca Biserica catolica s-a exprimat in mod clar, prin vocea pastorilor sai, si va continua s-o faca, atat cat va fi necesar, pentru a reaminti fara incetare importanta demnitatii umane, care necesita respectarea drepturilor omului si, mai intai, dreptul la viata. AFP mentioneaza ca Jean-Francois Kammer /59 de ani/, casatorit si tata a doi copii, a fost anterior ambasador in Ucraina si Moldova din 2000 pana in 2004.(ne informeaza ROMPRES )
În imagini: Hirotonie la Mănăstirea Radu Vodă
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din București, sâmbătă, 23 ianuarie 2021. În cadrul slujbei, diaconul Adrian Stolnicu a fost hirotonit preot pe seama…
Expoziţie: Unirea Principatelor în colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA
Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu organizează o expoziţie aniversară având ca temă Unirea Principatelor Române, la împlinirea a 162 de ani de la evenimentul istoric. Cei interesați sunt aşteptaţi în Foaierul Bibliotecii din sediul nou (str.…
A fost lansat un program național pentru încurajarea lecturii în familie și în grădiniță: Citește-mi 100 de povești!
Ministerul Educației și Cercetării, Asociația OvidiuRo și Ministerul Culturii au lansat săptămâna trecută programul național „Citește-mi 100 de povești!” Proiectul își propune să stimuleze lectura în rândul copiilor, atât în grădinițe, cât și în familie. Copiii…
Consiliu eparhial la Arad: Mitropolitul Ioan a felicitat clerul arădean pentru implicare în filantropie
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan a prezidat vineri şedinţa Consiliului Eparhial de la Arad şi i-a felicitat pe clericii eparhiei pentru implicarea în activităţile filantropice. Mitropolitul a apreciat, în special, mobilizarea preoţilor în timpul stării de urgenţă…
Votează Sibiul în competiția celor mai bune destinații turistice europene
Pentru al doilea an consecutiv, Sibiul a fost nominalizat pe lista celor mai bune 20 de destinații turistice europene de către Asociația European Best Destinations, anunță municipalitatea locală. Primăria Sibiu a înscris orașul în competiție…