Aceste pachete, care constau si din ceai fierbinte, vor fi oferite pelerinilor care stau la rand pentru a se inchina la moastele Sfintei Cuvioase Parascheva, precum si fortelor de ordine. Alimentele pentru pachete sunt obtinute cu sprijinul celor 12 protopopiate care au donat fonduri Mitropoliei si alti sponsori. Acesta actiune se bucura de sprijinul a aproximativ 40 de tineri voluntari. Se vor oferi peste 8000 de pachete in noptile de 11, 12, 13 octombrie a.c.
Patriarhul Daniel a oferit trei tone de apă îmbuteliată pentru Masa Bucuriei din Onești
Părintele Patriarh Daniel a trimis o donație substanțială de apă îmbuteliată pentru proiectul „Masa Bucuriei” al Protoieriei Onești. Donația totalizează trei mii de litri de apă, la care Preafericirea Sa a adăugat 500 de Acatiste…
Hram la Sihla: Omul sfânt este legat sufletește cu toți semenii săi în umanitate, spune IPS Serafim
Mitropolitul Germaniei a oficiat duminică Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Sihla, prilej cu care le-a vorbit credincioșilor despre esența și rostul ascezei. Pocăința și plânsul atrag harul lui Dumnezeu, care ne face tot mai exigenți…
În imagini: Biserica mehedințeană închinată Sfântului Dorotei din Gaza și-a serbat ocrotitorul
Sfântul Dorotei din Gaza a fost cinstit duminică, 7 august, la Parohia Calea Hinovei din Șimian, județul Mehedinți. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Parohia organizează slujba de hram…
Insula Lesbos, Grecia: PS Visarion a slujit la o biserică înzestrată cu odoare de la domnitori români
Preasfințitul Părinte Visarion a vizitat săptămâna trecută Insula Lesbos, Grecia. Ierarhul a slujit la Biserica Panaghia din Agiasos, înzestrată cu danii de la domnitorii români. Episcopul Tulcii a vizitat mai multe așezăminte monahale și bisericești…
Palatul Elisabeta este deschis pentru public pe toată durata verii
Palatul Regina Elisabeta din Capitală poate fi vizitat în luna august, săptămânal, de vineri până duminică. Vizitatorii pot vedea decorațiile Regelui Mihai, ale Casei Regale, dar și o serie de ținute ale Majestății Sale Margareta.…