P.S.Vicenzzo Paglia, episcop romano-catolic de Terni a primit din partea I.P.S.Daniel Meritul Dumitru Staniloae

In dupa amiaza zilei de sambata 8 mai a.c.,Inalt Prea Sfintitul Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a primit vizita Prea Sfintitului Vicenzzo Paglia, episcop romano-catolic de Terni, oras ce se afla in nordul Romei, in Italia, insotit de Prof. Dr. Alberto Quattrucci din Roma si de Prea Cucernicul Parinte Vasile Andreica, parohul comunitatii ortodoxe romane din Terni si fost consilier administrativ al Arhiepiscopiei Iasilor. Sfanta Liturghie de la Catedrala Mitropolitana, din Duminica Samarinencei a fost oficiata de un sobor de preoti si diaconi printre care amintim pe Prea Cucernicul Parinte Mihai Ciocan, consilier administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iasilor, Prea Cucernicul Parinte Nicolae Dascalul, consilier pe probleme de cultura, Prea Cuviosul parinte Dosftei Scheul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane, Prea Cuviosul parinte Timotei Aionei exarh cultural al Arhiepiscopiei Iasilor si Prea Sfintia Sa Vicenzzo Paglia, episcop romano-catolic de Terni, in frunte cu Inalt Prea Sfintitul Daniel Mitropolitul Moldovei si Bucovinei din care va prezentam cuvantarile de la finalul sfintei slujbe rostite de cei doi inalti ierarhi :

‘ Iubiti credinciosi astazi avem deosebita bucurie, ca sa salutam in mijlocul nostru si sa ne bucuram de prezenta Prea Sfintitului Episcop Vicenzzo Paglia, Episcop de Terni, din Italia de langa Roma. Prea Sfintitul Vicentiu este un prieten al Bisericii noastre si cu exact 5 ani in urma in data de 7 si pana in 9 mai a fost in tara noastra Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea, la Bucuresti. Si acum dupa 5 ani, exact in aceasi duminica cand s-a citit aceeasi Evanghelie despre femeia samarineanca, Prea Sfintitul Vicentiu a fsot delegat de Sfantul Parinte sa vina si la Iasi ca sa se intalneasca si cu ortodocsii si romano-catolicii, vecinii nostrii de aici din Iasi. Dupa masa Prea Sfintia Sa va vizita si Institutul Romano-Catolic de aici din Iasi. Prea Sfintitul Vicentiu este insotit de domnul profesor Alberto Quattrucci pe care Dumnezeu l-a inzestrat cu multe daruri si vorbeste si limba romana. A invatat limba romana tocmai pentru a avea contacte cu noi, si pentru a ajuta pe romanii care se afla acum in Italia, peste 300 de mii, desigur majoritatea ortodocsi. Impreuna cu Prea Sfintitul Vicentiu si domnul profesor Alberto, a venit si parintele Vasile Andreica, fost consilier administrativ la Centrul Eparhial-Iasi si acum preot paroh la parohia romana din Terni, din eparhia Prea Sfintitului Vicentiu. In anul 2001 de la Porto din Portugalia cand am mers la Roma pentru rugaciunea comuna pentru unitatea crestina, la sfarsitul lui ianuarie, am auzit ca sunt romani ortodocsi si multi dintre ei de aici din Moldova si chiar din Iasi in orasul Terni si am cerut o biserica pentru romanii ortodocsi de acolo. Prea Sfintitului Vicentiu a fost atat de generos si in Catedrala dansului de la Terni, a anuntat printr-un decret ca ni se da in folosinta Biserica Sf. Alois careia i s-a adaugat acum si hramul Cuvioasei Parascheva, pentru ca in fiecare duminica si sarbatoare sa se poata savarsi in limba romana liturghia ortodoxa. Noi am trimis in Italia la Perugia pe parintele Andreica care a avut o bursa de la domnul Anelii, unde a invatat limba italiana si apoi l-am recomandat Inalt Prea Sfintitului mitropolit Iosif care are in jurisdictie Europa Occidentala si de Sud si la numit preot paroh la parohia Sf. Alois si Sf. Cuvioasa Parascheva din Terni.Prea Sfintitului Vicentiu l-a numit pe parintele Andreica in postul de coordonator al actiunilor de caritate din eparhia dansului. Prea Sfintia Sa a venit pentru prima data la Iasi, maine vom merge la Bucuresti sa ne intalnim cu Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist si unde domnul profesor Andrea Ricardi va primi meritul cultural din partea domnului presedinte al Romaniei, Ion Iliescu si va lansa cartea sa in Aula Patriarhiei Romane, intitulata ‘Martirii secolului al XX-lea unde vorbeste despre toti martirii din toate continentele in secolul al XX-lea. Noi o sa ii dam cuvantul Prea Sfintitului Vicentiu sa ne spuan despre relatiile Prea Sfintiei Sale cu Biserica Ortodoxa Romana, si cateva cuvinte despre Asociatia San Egidio acre a organizat in anul 1998 la Bucuresti, o intrunire mondiala religioasa intitulata ‘ Pacea este numele lui Dumnezeu’in care s-a facut o rugaciune fiecare in credinta lui, pentru pace si intelegere intre popoare. Acum, ca semn de multumire pentru prietenia pe care Prea Sfintitului Vicentiu o arata fata de ortodocsii romani in general si mai ales fata de ortodocsii romani din Ternii, dorim sa ii oferim Crucea Pectorala din partea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Si pentru ca Prea Sfintia Sa a acceptat ca parohia romana din Terni sa aiba si hramul Sfanta Parascheva si pentru ca astazi s-a inchinat la moastele Sfintei Cuvioase Parscheva, dorim sa-i oferim aceasta frumoasa icoana a Sfintei Parascheva. De asemenea, pentru parohia de acolo si credinciosii ei, parintele Vasile Andreica, si pentru credinciosii romano-catolici care doresc sa vina in aceasta biserica sa se roage, care a acoperit moastele Sfintei Cuvioase Parascheva ca semn de pretuire si de legatura intre orasul Iasi si orasul Terni’ . Parintele Nicolae Dascalu, consilier pe probleme culturale al Arhiepiscopiei Iasilor a citit documentul prin care se acorda Meritul ‘Dumitru Staniloae’ Prea Sfintitului Vicentiu : ‘ Meritul se acorda Prea Sfintitului Vicenzzo Paglia, episcop de Terni, Narmni si Amelia Italia, pentru contributia deosebita la promovarea teologiei si a misiunii Bisericii in societate. Semneaza Daniel, Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. 9 mai 2004.’ De asemenea dorim sa oferim Prea Sfintiei Sale si delegatiei sale, medalia, ‘Centenar Dumitru Staniloae’, care este cel ami mare teolog al veacului XX si a scris foarte mult pentru apropierea dintre Biserici. A fost tradusa teologia lui si de catre catolici si de catre protestanti si foarte multi teologi romano-catolici au scris pana acum 5 sau 6 teze de doctorat si mai sunt si altele in pregatire despre ‘Teologia parintelui Staniloae’. Va oferim aceasta medalie a parintelui Staniloae, care pe verso are imaginea Facultatii de Teologie Ortodoxa din Iasi si va invitam ca anul viitor sa veniti sa tineti o conferinta sau sa organizam impreuna un seminar, italo-roman in Facultatea de Teologie.’ In continuare Prea Sfintitul Vicenzzo Paglia a tinut un scurt cuvant despre relatiile Sale cu Biserica Ortodoxa Romana : ‘ Multumesc cu o inima foarte emotionanta Mitropolitului Daniel, pentru ca in aceasta dimineata am trait cateva ore ca in rai, inconjurat de sfinti, adica de dumneavoastra toti, preoti. Intr-adevar in aceasta dimineata am putea spune ca am atins cerul. Cu Mitropolitul Daniel ne leaga o prietenie de mai multi ani. Scrie in Evanghelie, ca ceea ce e legat pe pamant va fi legat si in cer.Eu cred ca la aceasta Sfanta Liturghie si in aceasta duminica, prietenia noastra s-a legat in asa masura incat sunt sigur ca prietenia noastra nu se va sfarsi niciodata. Nu m-am legat atat de mult nici prin faptul ca m-am inchiant la Sf. Cuv. Parascheva, nici prin faptul ca am primit aceste ordine de merit, ci mai ales ca ne-am legat toti prin lantul lui Hristos, prin lantul spiritual al Sfintei Cruci. Aceasta legatura nu se termina niciodata. Este o legatura fericita si eu sunt bucuros ca am putut sa primesc ca oaspete comunitatea romana din Terni la care am putut sa-i ofer si o biserica. Deci daca parintele Vasile e un prieten din eparhia mea, atunci episcopia mea face parte din Mitropolia Inalt Prea Sfintitului Daniel. O zic cu mare afectiune si ca un mare adevar, pentru ca dragostea invinge toate lucrurile care ne despart cele de pe pamant, cele de pe mare si cele de pe cultura. La Pasti, in noaptea de inviere dupa ce am terminat slujba in Catedrala mea, am mers sa salut comunitatea ortodoxa din Terni care se ruga si ea in acelasi timp cu noi, si care erau in jur de 600 de oameni. Am simtit minunea Evanghelica care creaza o legatura de prietenie foarte puternica si emotionanta care misca sufletul. Permiteti-mi ca astazi sa fac o comparatie intre noi si Duminica Samarinencei, pentru ca ziua de astazi pentru noi este ca fantana lui Iacov, de unde am baut apa curata. Eu si Alberto suntem aici pentru 2 zile, pentru a invata cum sa iubesti pe Dumnezeu si cum sa iubesti aproapele. Am ascultat bine predica. Aceasta arata in ce masura comunitatea din Sanct Egidio este legata de Romania si de viata spirituala a Romaniei, si prin legatura cu care o avem cu Inalt Prea Sfintitul Mitropolit Daniel. Inalt Prea Sfintitul Mitropolit Daniel a fost poarta care ni s-a deschis pentru a intra in Romania. Si are un merit foarte mare in organizarea vizitei Sanctitatii Sale Papa Ioan Paul al II-lea in Biserica Ortodoxa Romana. Eu sunt emotionat sa ma intorc aici dupa 5 ani, Papa stie de aceasta vizita si va pot asigura, ca lui i-a ramas imprimat in minte, in inima, in suflet acel strigat de duminica dupa masa care s-a facut la Bucuresti unde a fost slujba comuna. Il repeta, mereu, mereu si pentru el aceasta este imaginea pe care Biserica din Occident si Orient trebuie sa o arate lumii. De aceea cred ca prietenia dintre comunitatea din Sanct Egidio si Biserica Ortodoxa Romana, este un mic, mare semn din ceea ce inseamna a iubi Evanghelia si a iubi pe Iisus, exprimata adica prin faptele noastre. Comunitatea din Sanct Egidio aceasta organizatie, care este catolica dar si ortodoxa, astazi este prezenta in 60 de tari din lume, mai ales in tarile cele mai sarace, America Latina, Africa, in Orientul Mijlociu incercand sa ajute pe toti cei mai slabi si mai saraci, copiii abandonati, batrani, bolnavi, la toti le ducem ca mesaj bogatia pe care o poate arata Biserica Unita din Orient si din Occident, ca mesaj de pace, mesaj de dragoste, pentru care noi catolicii si ortodocsii din Europa, toti crestini. Avem obligatia sa spunem la toata lumea ca dragostea este mai puternica decat orice forma de violenta si decat orice fel de razboi. Este nevoie ca crestinii sa strige tare la lume ca Evanghelia dragostea salveaza pe toti. Si iata de ce eu sunt multumit in aceasta dimineata, de a sta cu ei in Catedrala Inalt Prea Sfintitului Daniel, pentru a-i spune si a va spune dragostea noastra, pentru a arata legatura mea personala, sufleteasca aici la Iasi, si pot sa va spun tuturor ca ma simt acasa, cu multi frati si cu multe surori in jur si cu Inalt Prea Sfintitul Daniel care astazi in predica sa, a aratat drumul pentru a fi fericiti sa stam impreuna. Hristos a Inviat! La final Inalt Prae Sfintitul Daniel a adresat un cuvant de multumire Prea Sfintitului Episcop Vicentiu : ‘ Multumim mult Prea Sfintitului Episcop Vicentiu pentru aceste frumoase si fratesti cuvinte care le-a dresat, de incurajare si de intarire intre credinciosii din Italia si credinciosii din Romania, intre Bisericile noastre pentru a preamari iubirea lui Hristos care se arata in lume prin oameni. Dorim Prea Sfintitului Episcop Vicentiu domnului profesor Alberto si parinteului Vasile si tuturor credinciosilor care in parohia de la Ternii lucreaza impreuna si de asemenea salutam pe preotii din Ternii care au ajutat pe parintele Vasile. Am fost impresinat in mod deosebit cand un parinte de acolo ne-a cerut moastele Sfintei Cuvioase Parscheva desi el este romano-catolic si noi am spus ca nu se pot oferi niciodata moastele pentru ca exista un legamant care in 1641 a fost scris pe panza in care se afla maostele ca niciodata nu trebuie sa fie scoase din acest saculet moastele Sfintei Parscheva. Acest legamant dateaza de la Vasile Lupu si de la mitropolitul Varlaam al Moldovei. Dar putem sa-i oferim vesmantul care acopera moastele timp de o luna de zile. Acest lucru l-am mai facut si cu alte Biserici din tara si strainatate, care poarta hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Atunci parintele Adolfo Betinii a trimis o adoua srisoare in care si-a cerut scuze pentru ca a cerut ceea ce nu se poate oferi, dar in acelasi timp a vazut o minune ca i se ofera ceea ce nu a cerut. Deci aceasta bucurie a comuniunii sfintilor este bucuria noastra a tuturor. Biserica Sf. Alois este din secolul al XI-lea, din acelasi secol in care a trait Sfanta Parscheva si vorbeste de timpul in care Biserica de Apus si de Rasarit nu erau despartite. Tuturor va dorim sanatate si bucurie si sa traiti Intru Multi Ani! ‘

In cursul zilei de luni, Inalt Prea Sfintitul Daniel si Prea Sfintitul Vicenzzo Paglia se vor deplasa la Bucuresti, unde vor participa Marti la ora 12 la decorarea istoricului italian Andrea Ricardi de catre presedintele Romaniei Ion Iliescu in sala Unirii de la Palatul Cotroceni. De asemenea tot in cursul zilei de marti, inaltii ierarhi vor fi prezenti la ora 17, la Aula de la Palatul Patriarhal,unde va avea loc lansarea cartii, ‘Secolul martiriului crestin in veacul 20’ scrisa de Andrea Ricardi.

Comentarii Facebook


Știri recente