Orașul Petrila din județul Hunedoara va avea o nouă biserică

În Duminica a XII-a după Rusalii, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din orașul Petrila, unde a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfânta Treime”, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat.

Vizita Preasfințitului Părinte Gurie în Valea Jiului a avut ca scop, pe lângă oficierea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, și punerea pietrei de temelie pentru construcția unei noi biserici în orașul Petrila, lăcaș de închinare care va avea ca ocrotitori pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Un merit deosebit în demararea lucrărilor de construcție a noii biserici îl are preotul paroh al Parohiei ‘Sfânta Treime’ din Petrila, Adrian Boantă, cel care, cu sprijinul Consiliului Local al orașului Petrila, și-a asumat această lucrare de ridicare a lăcașului de închinare. Momentul săvârșirii slujbei punerii pietrei de temelie a fost asistat de un număr mare de credincioși petrileni care au dorit să participe la rugăciunea de binecuvântare a acestui început de drum, eveniment de o importanță majoră pentru locuitorii comunității din Valea Jiului. La finalul slujbei, Preasfințitul Gurie a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat importanța susținerii construcției unei biserici și rolul pe care îl au credincioșii în formarea Bisericii ca Trup tainic al Lui Hristos, Biserică nevăzută care determină realizarea bisericii văzute ca edificiu, Casă a Lui Dumnezeu și lăcaș de întâlnire a omului cu Creatorul Său.

Comentarii Facebook


Știri recente