Omul stie ca nu detine darul vietii de la sine, ci de la Dumnezeu.’

Arhiepiscopia Ortodoxa Romana de Alba Iulia, Filantropia Ortodoxa si Universitatea ‘1 Decembrie 1918’ – Alba Iulia au demarat in aceste zile o cercetare privind identificarea cauzelor care duc la decizia de a apela la anticonceptionale sau de a face un avort.

Cercetarea se desfasoara in Alba Iulia, Sebes, Ighiu, Ighel, Sasciori si Craciunel si face parte din Proiectul ‘Pro Vita’.

Parintele Nicolae Ignat – Consilier pe probleme sociale in cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia a declarat ca: ‘Pe baza rezultatelor obtinute se va sti ce masuri pot fi luate pe viitor, astfel incat tinerii sa fie mai responsabili si sa nu apeleze la astfel de practici.’

La ultima intrunire care a avut loc in perioada 5 – 6 iulie 2005, membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane au condamnat atat avortul, cat si eutanasia, considerandu-le pacate grele neacceptate de invataturile crestine.

Prea Sfintitul Ciprian Campineanul – Episcop Vicar Patriarhal si coordonatorul Comisiei Nationale Ortodoxe de Bioetica a Bisericii Ortodoxe Romane ne-a oferit mai multe amanunte in acest sens: ‘Se stie ca Biserica Crestina, in general, si Biserica Ortodoxa Romana, in special, a avut intotdeauna o pozitie potrivnica fata de avort si eutanasie, care sunt doua pacate grave impotriva vietii – darul sacru de la Dumnezeu. In fata avalansei de intrebari pe care le presupune Bioetica in epoca contemporana, Biserica trebuie sa se pronunte si oficial, adica sa elaboreze niste documente oficiale din care sa se inspire orice crestin: preot si credincios. Oricine isi poate da seama ca cele doua probleme: avortul si eutanasia nu pot fi acceptate nu numai de catre orice religie, ci nici de logica umana, pentru ca omul stie ca nu detine darul vietii de la sine, ci de la Dumnezeu.’

Comentarii Facebook


Știri recente