Omenirea își întâmpină Mântuitorul prin Dreptul Simeon

Mântuitorul Iisus Hristos, fiind evreu, S-a supus în timpul vieții de pe pământ ritualurilor religiei mozaice. Astfel, la 40 de zile de la naștere a fost dus de către părinții Săi la Templul din Ierusalim pentru a fi închinat lui Dumnezeu. Aici, dumnezeiescul Prunc a fost întâmpinat și ținut în brațe de bătrânul Simeon și de proorocița Ana. Acum rostește Dreptul Simeon celebrele cuvinte: „Acum, slobozește pe robul Tău, Stăpâne…” (Luca 2, 29-32). Acestea au devenit rugăciune, fiind printre puținele texte scripturistice care au trecut în cultul creștin.

Cuvintele Dreptului Simeon „Acum, slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feții tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău, Israel” (Luca 2, 29-32), pe care le cântăm la fiecare slujbă a Vecerniei, alături de rugăciunea Tatăl nostru și de alte câteva texte, precum cântarea Maicii Domnului „Mărește suflete al meu pe Domnul”, sunt printre puținele texte scripturistice care au trecut în cultul creștin ca texte liturgice de factură biblică. „Textul acesta este foarte clar, lămurind faptul că bătrânul Simeon își cere slobozirea, adică eliberarea din trupul stricăcios al păcatului, socotind că misiunea sa s-a încheiat, așteptarea sa fiind împlinită, câtă vreme l-a văzut pe Cel Căruia Îi slujise și pe Care Îl așteptase, adică pe Hristos, Mântuitorul neamului omenesc”, spune lectorul în Teologie liturgică pr. dr. Lucian Farcașiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad.

Pedepsit de Dumnezeu

„Slobozirea” sau „eliberarea” pe care o cere Dreptul Simeon a fost explicată de Tradiția bisericească prin întâmplarea mi-nunată petrecută cu aproape trei secole înainte de nașterea Domnului. „Pe Dreptul Simeon, Tradiția bisericească îl pune în legătură cu cei 70 de traducători care, potrivit Scrisorii lui Aristeias, au fost trimiși de autoritățile religioase din Ierusalim pentru a traduce Pentateuhul din limba ebraică în greacă pentru renumita bibliotecă a regelui Ptolemeu al II-lea al Egiptului. După legendă, Dreptul Simeon a corectat traducerea «fecioară» a Septuagintei de la Isaia 7, 14, înlocuind-o cu «femeie»”, explică lect. dr. Alexandru Mihăilă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.

De ce? Când a ajuns la textul profetului Isaia, „Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu”, s-a poticnit și ștergea mereu cuvântul „Fecioara”, neînțelegând cum poate o fecioară să nască. Mereu îngerul venea noaptea și punea din nou în text ceea ce ștersese seara. Pentru necredința sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va vedea pe Cel care Se va naște cu adevărat din pântecele Fecioarei lăsând-o nestricată. „Și deci, în momentul în care Simeon se întâlnește, ca preot al legii vechi (din textele liturgice ale praznicului deducem că era preot), cu Pruncul Iisus, adus de Maica Domnului la templu pentru a fi închinat și a i se face ritualul închinării Sale lui Dumnezeu, în momentul acela el rostește cuvintele «Acum, slobozește pe robul Tău, Stăpâne…», adică își vede împlinirea a ceea ce nu înțelesese”, arată pr. Lucian Farcașiu.

„Ana era o proorociță cultică”

Probabil, această legătură între bătrânul Simeon și cei 70 de traducători a apărut și „în contextul disputelor dintre Biserica Primară și Sinagogă; categoric apologeții creștini încercau să arate că traducerea Septuagintei este una venerabilă, și mai mult, inspirată de Dumnezeu”, detaliază Alexandru Mihăilă, doctor în Vechiul Testament. Oricum, cert este că prin glasul bătrânului Simeon, pentru prima dată, transpar bucuria și tensiunea neamului iudaic, preînchipuind întreaga omenire în fața așteptării venirii Izbăvitorului, a lui Mesia, anunțat de către toți proorocii.

Printe ei, și proorocița Ana, care era în acea zi la templu. „Am putea să spunem că Ana se înscrie în tradiția profetismului feminin. E greu de explicat în ce consta exact funcția ei profetică, dar un lucru ar putea fi sugerat de prezența ei continuă la templu: era o proorociță cultică. Probabil că ea adresa mesajul din partea lui Dumnezeu celor care veneau la templu, îndeplinind într-un fel funcția oraculară a vechilor sanctuare. Cineva venea cu o problemă în fața lui Dumnezeu, era nedreptățit la un proces, sau dorea să obțină ceva, un fiu la bătrânețe ș.a.m.d. De obicei, se aducea o jertfă de pace și probabil că atunci interveneau profeții cultici care îi aduceau respectivului credincios mesajul din partea lui Dumnezeu”, spune lect. Alexandru Mihăilă, care continuă: „Viața ei, asociată templului, rugăciunii, are și o valoare morală, după ce a trăit puțin cu soțul ei a rămas văduvă. Într-un fel am putea să o punem în legătură cu un grup de femei care și-au păstrat văduvia în curăție în preajma templului. Sau, într-un fel sau altul, am putea să o punem în legătură cu monahismul creștin”.

„Nu pricep, Curată…”

Un alt text reprezentativ al acestui praznic este Axionul de la Sfânta Liturghie, pe care îl găsim la cântarea a noua a Canonului de la Utrenie. În Mineiul lunii februarie, la ziua praznicului, indicația tipiconală arată că nu se cântă „Ceea ce ești mai cinstită”, cântarea obișnuită, ci se pun mărimurile acestei cântări, alcătuite de către Cosma Monahul – după indicația din Minei – pe care noi îl identificăm a fi Cosma Melodul, adică fratele adoptiv al Sfântului Ioan Damaschinul, spune pr. Farcașiu.

„Textul desfășoară și prezintă în sine tocmai uimirea, nu numai a lui Simeon, ci a întregii creații, a întregului cosmos, în fața acestei minuni a zămislirii lui Hristos ca Dumnezeu, în trup omenesc: «Nu pricep, Curată, nici îngerii, nici oamenii, Maică Fecioară, ceea ce s-a săvârșit întru Tine. În mâini ține Simeon bătrânul îmbrățișat pe al legii Făcător, Stăpânul tuturor». Adică textul acesta descoperă de fapt taina coborârii Dumnezeirii în trup și uimirea care cuprinde întreaga creație în fața acestui eveniment al coborârii lui Dumnezeu în istorie pentru mântuirea neamului omenesc”, explică pr. Lucian Farcașiu.

Praznicul Întâmpinării Domnului în viața creștină

Prima mențiune documentară despre praznicul Întâmpinării Domnului o avem în memorialul pelerinei Egeria sau Eteria – o pelerină apuseană care face un pelerinaj la Locurile sfinte întocmindu-și un jurnal de călătorie (secolul al IV-lea). „Nu cu mult timp în urmă, a fost descoperită o Omilie a Sfântului Ioan Gură de Aur la acest praznic, ceea ce denotă faptul că, încă din secolul al IV-lea, praznicul acesta al Întâmpinării Mântuitorului la Templu era cunoscut în creștinătatea răsăriteană. Generalizarea sărbătorii în tot Răsăritul creștin s-a făcut însă în secolul al VI-lea, când împăratul bizantin Justinian decretează sărbătorirea Întâmpinării Domnului cu o mare solemnitate în ziua de 2 februarie, pentru a scăpa cetatea Constantinopolului și împrejurimile sale de calamitatea unei epidemii și a cutremurelor ce bântuiau de mulți ani în acele locuri”, spune pr. Lucian Farcașiu.

Există și unele teorii liturgice apusene care susțin că această sărbătoare a Întâmpinării Domnului nu face altceva decât să înlocuiască, într-o variantă creștină, vechea sărbătoare păgână a Lupercaliilor, sau Sărbătoarea lupilor, care era prăznuită la începutul lunii februarie în fiecare an; tot atunci fiind prăznuită și Sărbătoarea fecundității sau a lui Februus, un nume roman dat zeului Saturn, zeu al fecundității. „Și pentru că aceste două sărbători, Lupercariile și Praznicul fecundității, erau serbate la începutul lunii februarie, sărbătoarea Întâmpinării Mântuitorului vine ca o replică, ca o perspectivă creștină menită să înlocuiască vechile solemnități păgâne, dedicate acestor sărbători. În vechime, acest praznic păstra solemnitatea luminilor. Oficiul sărbătorii creștine conținea în sărbătorirea propriu-zisă făcliile tradiționale din ritualul păgân. Astfel, se aprindeau la acest praznic făclii sau lumini, care de fapt erau împrumutate din festivitățile ritului păgân de sărbătorire a Lupercaliilor și a fecundității”, conchide pr. Lucian Farcașiu.

Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 2 februarie 2010.

Articol realizat de diac. George Aniculoaie

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Ortodoxia Românească în Ungaria

Cu ocazia Zilei Ungariei (23 Octombrie), prezentăm principalele date despre românii ortodocși din această țară. Românii din Ungaria se împart în două principale categorii: comunitatea istorică românească a românilor care, după trasarea graniţelor actuale, au…