În perioada 8-12 octombrie 2012, Inspectoratul Școlar Județean Iași a derulat unul dintre cele mai importante momente din educația locală, respectiv Săptămâna Excelenței în învățământul preuniversitar ieșean. În cadrul evenimentului, au fost premiați și elevii olimpici la disciplina religie, cât și îndrumătorii acestora, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.
Eveniment de marcă organizat de Inspectoratul Școlar al județului Iași în săptămâna 8-12 octombrie 2012, Gala Excelenței în Educație a adunat și în acest an nu numai elevii cu rezultate remarcabile împreună cu profesorii lor îndrumători, ci mai mult decât atât, întreaga comunitate ieșeană, de la autoritatea administrativă până la mari personalități ale vieții universitare, academice.
Joi, 11 octombrie 2012, printre premianții Galei Olimpicilor desfășurate în Sala de festivități a Complexului Palas s-au numărat și olimpicii disciplinei religie la nivel național din anul 2012, împreună cu îndrumătorii acestora: Dumitraș Lucreția Maria, de la Liceul Teoretic ‘V. Alecsandri’ Iași, premiul al II-lea la etapa națională, profesor îndrumător Petronela Rubel, Gogonea Gabriel, clasa a XII-a, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ‘Sf. Vasile cel Mare’ Iași, premiul al II-lea la faza națională la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române, profesor îndrumător Bogdan Racu, și Onel Vlăduț Constantin, din clasa a XII-a a aceluiași seminar ieșean, premiul I la faza națională la disciplina Teologie Dogmatică, alături de profesorul îndrumător Cristian Barnea.
Profesorii îndrumători, cât și elevii olimpici premiați la disciplina religie au declarat că performanțele meritorii obținute reprezintă rezultatul unei munci în echipă, cu aportul întregului corp profesoral.
‘Trebuie de subliniat că Seminarul Teologic Ortodox din Iași are în ultimii ani numeroase premii la olimpiade și concursuri naționale și internaționale, expresie a preocupării constante a întregului corp profesoral pentru realizarea unui învățământ teologic de calitate’, a declarat pr. Cristian Alexandru Barnea, profesor la Seminarul Teologic din Iași și inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași.
‘Obținerea unui premiu la nivel național din partea unui elev pe care l-am pregătit reprezintă pentru mine o mare bucurie și o încurajare în activitatea pe care o desfășor la catedră. Eu însumi, pe vremea când eram elev, am obținut un premiu național la disciplina pe care acum o predau și pot spune că am avut emoții mai mari în calitate de îndrumător decât în calitate de participant. Totodată, pot spune că nu este doar o bucurie intelectuală, ci și duhovnicească, formându-se o legătură sufletească între elev și profesor’, a spus pr. Bogdan Racu, profesor la Seminarul Teologic din Iași și referent în cadrul Sectorului Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Iașilor.
‘Data de 11 octombrie 2012 va rămâne pentru mine o zi memorabilă, datorită aprecierii acordate prin participarea la Gala Excelenței. Darul oferit pentru premiul al II-lea obținut la etapa națională a olimpiadei de religie m-a făcut să îmi dau seama că munca mea suplimentară de elevă este apreciată și în afara curții liceului în care învăț. Mulțumesc Inspectoratului Școlar Județean Iași pentru faptul că nu a uitat de cei care reprezintă viitorul țării și mulțumesc doamnei mele profesor de religie, Petronela Rubel, dascălul care m-a susținut și m-a bucurat pe plan spiritual. Și nu în ultimul rând, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru faptul că m-a ajutat să ajung până aici’, a mărturisit Lucreția Maria Dumitraș, de la Liceul Teoretic ‘V. Alecsandri’ Iași.
‘Ce poate fi mai frumos în viață decât să ai alături suflete de copii cărora să le poți transmite încrederea în sensul și frumusețea vieții? O experiență unică este atunci când devii un reper valoric pentru alții și descoperi menirea profesorului de religie. Gala Excelenței a evidențiat prin rafinament și eleganță că rolul educației în comunitatea ieșeană este recunoscut și susținut’, a declarat prof. Rubel Petronela de la Liceul Teoretic ‘Vasile Alecsandri’ Iași.