Olimpiada Națională de Religie pentru Seminariile Teologice Ortodoxe

În perioada 23-26 aprilie 2009, Seminarul Teologic Liceal Ortodox Arad, din cadrul Episcopiei Aradului , Ienopolei, Halmagiului și Hunedoarei, a fost gazda etapei finale a Olimpiadei Naționale de Religie pentru Seminariile Teologice Ortodoxe din Patriarhia Română. Pentru prima datăƒ competiția, organizată de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovației, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost extinsă și la clasele a IX-a si a X-a. Au participat 130 de elevi seminariști de la cele 39 de seminarii teologice liceale din țară, însoțiți de cadre didactice. Gazdele competiției, Inspectoratul Școlar Județean Arad și Episcopia Aradului, au cret condiții optime desfășurării Olimpiadei, asigurând și posibilitatea vizitării centrului istoric al municipiului Arad, a sfintelor mănăstiri Hodoș-Bodrog, Arad-Gaiți Feredeu, din împrejurimi. La slujba de Te-Deum din debutul programului, desfășurată la Catedrala episcopală în prezența tuturor participanților și a oficialităților locale, Preasfințitul Episcop Timotei a transmis cuvântul de binecuvântare din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și a urat succes participanților la aceastăƒimportantă competiție.

Sursa: Episcopia Aradului, Ienopolei, Halmagiului și Hunedoarei

Comentarii Facebook


Știri recente