Odata cu slujba Vecerniei din aceasta seara, incepe perioada liturgica a Triodului

Perioada Triodului este una dintre cele trei mari diviziuni ale anului liturgic, iar numele sau vine de la cartea care se foloseste in mod deosebit in acest rastimp in cultul ortodox. Perioada Triodului incepe cu Duminica Vamesului si a Fariseului si tine panã in Sambãta Mare, inainte de Sarbatoarea Invierii Domnului. In total sint 10 sãptãmani care ne pregãtesc pentru sarbatoarea Invierii Domnului si ne provoacã la o sincera analiza de constiinta. Despre semnificatia acestei perioade ne-a vorbit Parintele Prof. Dr. Viorel Sava, prodecan al Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloaie’ din Iasi: ‘Perioada Triodului este cea in cadrul careia la sfintele slujbe noi readucem in actualitate si in memorie lucrarea si activitatea arhiereasca a Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Perioada Triodului este perioada innoirilor noastre spirituale. Ea coincide cu perioada de primavara, cand toata faptura se innoieste fizic. Si noi suntem chemati sa ne innoim duhovniceste printr-o mai multa lucrare a celor duhovnicesti. Suntem chemati sa ne schimbam fizionomia noastra duhovniceasca printr-o intensa lucrare duhovniceasca. Perioada Triodului este o perioada in care invitatia la pocainta este foarte pronuntata. Ea transpare atat din textele Sfintei Evanghelii care se citesc in aceste duminici, cat si din imnografia foarte bogata pe care o gasim in cartile noastre de cult.’

In perioada Triodului exista si o serie de randuieli liturgice specifice, despre care ne-a oferit detalii Parintele arhimandrit Dosoftei Scheul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iasi: ‘Din duminica a doua, Duminica fiului rispitor, o randuiala speciala este aceea a cantarii polieleului ‘La raul Babilonului’, o randuiala specifica urmatoarelor trei duminici. De asemenea, exista, incepand chiar din prima duminica, niste cantari la Utrenie, imediat dupa citirea Evangheliei de dimineata, a Invierii, cantari care ne trimit sa meditam cat mai mult la pocainta. Apoi urmeaza duminica a treia din Triod, Duminica lasatului sec de carne, care, de asemenea, ne pregateste sa lasam mancarurile multe si sa ne pregatim cat mai mult de post. In aceasta saptamana, in zilele de miercuri si vineri se fac niste randuieli speciale, specifice Postului Mare. Sunt zile aliturgice, cand nu se face Liturghie, ci doar randuieli bisericesti cu metanii’, a subliniat Parintele arhimandrit Dosoftei Scheul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iasi.

Comentarii Facebook


Știri recente