Ocrotitorul Moldovei a fost cinstit la Suceava

Mii de credincioși din toată Moldova au participat ieri, 24 iunie, la slujba Sfintei Liturghii oficiată la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” de trei ierarhi din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Slujba arhierească a fost urmată de procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou pe străzile orașului Suceava.

Creștinii ortodocși au sărbătorit ieri Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și aducerea moaștelor Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. Cu acest prilej, la mănăstirea închinată Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, ale cărui moaște se află în acest sfânt lăcaș, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Înalt Preasfințitul Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, înconjurați de un sobor de 33 de preoți și diaconi. La această sărbătoare au participat mii de credincioși din Moldova, dar și din țară, care s-au rugat în cadrul slujbei Privegherii care a avut loc marți seara începând cu ora 18:00, a Aghezmei, a Sfântului Maslu și a Acatistului Sf. Ioan cel Nou de la Suceava și al Mântuitorului Iisus Hristos, care au avut loc ieri dimineață înainte de Sfânta Liturghie.

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, purtătoare de Duh Sfânt

După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre modelul de sfințenie al Sf. Ioan cel Nou și despre semnificația pericopei evanghelice citite în cadrul slujbei. „Prăznuim astăzi pe de o parte nașterea unui om, iar pe de altă parte cinstim trupul plin de duh sfânt al celui care prin moarte de martir a plecat de la noi în împărăția cerurilor, rămânând în același timp cu trupul său plin de Duhul Sfânt printre noi. Nașterea Sf. Ioan Botezătorul și Aducerea Moaștelor Sf. Ioan cel Nou de la Suceava se unesc sub puterea aceluiași Sfânt Duh. În textul Sfintei Evanghelii de astăzi Îngerul Gavriil îi spune preotului Zaharia «și pruncul care se va naște plin va fi de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale». Moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava atrag an de an mulțime de popor pentru că sunt purtătoare de Duh Sfânt. Sf. Ioan cel Nou de la Suceava a fost plin de Duh Sfânt în timpul vieții și, prin trupul său, și după moarte”, a spus Mitropolitul Teofan.

Simțirile credinței

Miile de credincioși care au venit la hramul Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” s-au închinat la moaștele celui care ocrotește Moldova de peste 600 de ani și s-au rugat pentru sănătate, iertare de păcate și spor. „M-am închinat la moaștele Sf. Ioan cel Nou pentru că suntem creștini și pentru că așa e obiceiul. Vin la această sărbătoare de mai mulți ani. Am simțit mereu ajutorul Sf. Ioan cel Nou, dar și al altor sfinți, atunci când m-am rugat lor ca să mijlocească în fața lui Dumnezeu”, a declarat Niculina Șchiopu din comuna Baia, județul Suceava. „M-am rugat pentru sănătate, liniște sufletească, pentru un trai mai bun în țară și pentru toată lumea, mai ales pentru cei care sunt bolnavi. Vin mereu la racla Sf. Ioan cel Nou pentru a mă ruga. Dimineață stăteam la rând și spuneam că îmi este frig sau cald, dar prin rugăciunile Sf. Ioan m-am întărit și am căpătat o liniște sufletească. Dacă te rogi cu credință, se poate simți mireasma ce o răspândesc moaștele Sf. Ioan și mai mult de atât, toate dorințele se îndeplinesc”, a mărturisit Voica Brumă din Pașcani. „Am venit la această sărbătoare pentru a mă ruga pentru sănătate, spor, ajutor și întărire în credință. Este al treilea an de când vin la acest hram, de fiecare dată simțind o pace în suflet”, a afirmat Mugurel Edu din Botoșani.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente