Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Catedralei patriarhale și al Bucureștilor, este cinstit astăzi, 27 octombrie.
Încă de vineri, 23 octombrie, pelerinii s-au așezat la rândul ce duce spre racla cu sfintele sale moaște, informează cotidianul „Ziarul Lumina”. Au venit din toate colțurile țării, chiar și de peste hotarele ei. Sfântul îi adună în jurul său, nu de azi, de ieri, ci de peste 200 de ani. Din 1792 este considerat ocrotitor al Bucureștiului. Pelerinii primesc de la moaștele sale făcătoare de minuni vindecarea bolilor trupești și pleacă ușurați, senini, luminați și îndreptați prin rugăciunile și binecuvântarea Sfântului.
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a trăit pe vremea dinastiei românești a Asăneștilor. Acesta a fost păstor al vitelor din satul său Basarabi, din dreapta Dunării, vizavi de orașul Giurgiu. La vârsta maturității s-a retras la mănăstire și apoi în pustie, unde a și murit. Peste câteva sute de ani, pe timpul stăpânirii turcești în Peninsula Balcanică, moaștele sale neputrezite au fost descoperite în albia râului Lom și duse în satul Basarabi. Auzind despre această descoperire, domnul creștin al Țării Românești a trimis meșteri și bani pentru a ridica acolo o biserică, unde să fie așezate moaștele Sfântului. În vremea războiului ruso-turc din 1769-1774, generalul rus Petru Saltacov a trecut Dunărea, călcând Rusciucul și o serie de sate, între care și Basarabi. Găsind moaștele Sfântului Dimitrie, generalul evlavios le-a ridicat și le-a adus la București, în Catedrala Mitropoliei, cu gândul de a le duce în Rusia. Însă, Sfântul nu a mai voit să plece. La rugămintea bogatului și influentului boier român Hagi Dimitrie, de a nu înstrăina sfintele moaște, generalul rus le-a dăruit bucureștenilor.
Ca ocrotitor al Bucureștiului a păzit ca un străjer, de pe Dealul Patriarhiei, locuitorii de pe malurile Dâmboviței. În vremurile de necaz, racla cu sfintele sale moaște era scoasă în procesiune pe străzile Capitalei. Așa s-a întâmplat în timpul epidemie de ciumă bubonică din anii 1813-1814, numită și „ciuma lui Caragea” (pe atunci era domnitor Ioan Gheorghe Caragea). Mureau zeci de oameni zilnic. La cererea domnului, s-a făcut procesiune cu moaștele Cuviosului Dimitrie. Drept răsplată pentru ajutorul invocat, epidemia a scăzut în intensitate, locuitorii Capitalei reușind să scape de cumplitul blestem. Sfântul Cuvios Dimitrie a răspuns rugăciunilor credincioșilor și pe timp de secetă, când sub domnia lui Grigore Ghica, pe la 1827, în Muntenia, lipsa apei făcuse ravagii mari în agricultură. Legat de procesiunea de atunci a rămas și o întâmplare hazlie. Ploaia a căzut chiar din timpul pelerinajului, încât „Vodă, boierii și norodul care erau după Sfânt fură udați până la piele. Și ploaia a ținut trei zile, cu mici întreruperi”, aveau să scrie cronicile vremii. Și holera din 1831 a stârpit-o rugăciunile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. La cererea generalului Pavel D. Kiseleff, președintele Divanului Țării Românești de atunci, în data de 15 septembrie, moaștele Sfântului au fost duse pe Câmpia Filaret, unde, în prezența autorităților militare ruse, a preoților și credincioșilor, mitropolitul și călugării au făcut rugăciuni pentru încetarea urgiei. „Din ziua aceea și până la începutul lunii octombrie a scăzut repede numărul morților, care până atunci atinsese 160 pe zi”, mai consemnează cronicile.
