Obiceiurile certifică identitatea noastră ca popor – Dialog cu preotul dr. Nicolae Cojocaru, cercetător neobosit al culturii populare

A început studierea tradițiilor cu peste trei decenii în urmă. Este autorul mai multor lucrări de referință în domeniu, dintre care cea mai recentă, o trilogie dedicată românilor de pretutindeni, a fost primită cu entuziasm de specialiști și de public. Părintele dr. Nicolae Cojocaru a binevoit să ne vorbească despre varietatea obiceiurilor noastre, însemnătatea lor și adevăratul înțeles al sărbătorii Crăciunului, astăzi tot mai îndepărtat de autenticitatea de odinioară.

Care sunt cele mai vechi obiceiuri care s-au păstrat până astăzi?

În tradiția noastră există obiceiuri care vin din vechi straturi de cultură, coborând până în Antichitate. Mircea Eliade numea aceste forme primare „rudimente de cultură”.

În epocile următoare, au fost atestate, la geto-daci, după cum menționează istoricul Xenophon (în „Anabasis”).

O parte dintre aceste obiceiuri se desfășurau la sărbătorile antice, apoi la sărbătorile creștine, care au preluat din tradițiile celor vechi și le-au asigurat oarecum continuitatea. După forma umblatului copiilor cu uratul pe la case, la începutul lui ianuarie, din datina Calendelor romane, s-a introdus colindatul creștin, iar uratul, cu tot cadrul ceremonial, a rămas la Anul Nou.

Astăzi, moștenim atât forme de datină din tradiția romană, cât și din cea est-europeană, precreștină și mai apoi creștină, care s-au îmbogățit succesiv în perioada medievală, iar în perioada modernă, prin teatrul popular.

Cât privește colindatul, legătura cu mediul bisericesc a determinat să se compună colinde cu tematică religioasă, inspirate din teologia nativității. Nu întâmplător cele mai vechi versuri de cântece de stea s-au găsit scrise, în anul 1747, pe un Catavasier, tipărit la Râmnic (cu cheltuiala episcopului Clement și osteneala preotului Mihai Athanasie Popovici).

Pe urmele lui Simion Fl. Marian

Vorbiți-ne despre însemnătatea obiceiurilor…

Suntem un popor dotat în mod funciar cu forme culturale valoroase. Acestea țin de istoria noastră; ne-au îmbogățit spiritual în devenirea noastră ca neam, de-a lungul veacurilor. De aceea, ele certifică identitatea noastră ca popor, felul de a fi, de a ne manifesta ceremonial și ritual atât în viața cotidiană, cât și la sărbători, sau la momentele mai importante ale vieții: naștere, nuntă, înmormântare.

Dacă e să facem o comparație, față de alte nații, avem un repertoriu de obiceiuri mai variat și care a evoluat istoric spre forme mai bine realizate. De observat că unele obiceiuri, deși comune spațiului european, au supraviețuit la noi deplin folclorizate, cum este teatrul de mistere care, intrat în mediul popular românesc, a dat toată capodopera Irozilor. Apoi, obiceiul Buhaiului, cu toată gama de forme, ciclul Caprei, ciclul teatrului haiducesc și chiar Malanca în forma românească sunt creații ce depășesc alte culturi.

Ce v-a determinat să studiați tradițiile noastre, având în vedere că misiunea dumneavoastră este, în primul rând, una preoțească?

A fost o pasiune care a precedat formația mea de teolog, ceva înnăscut. Probabil o influență benefică a avut-o și faptul că strămoșii mei, țărani plugari, țineau tradițiile cu sfințenie. La casa lor, se țineau datinele de sărbători, la nunți, cumetrii și alte ocazii. Se făceau deseori șezători, la care se povestea, se cânta, fetele glumeau, lumea se simțea bine. Mai apoi, am luat și eu parte la aceste momente de datină.

Primele culegeri le-am făcut în perioada studiilor medii, la oamenii din satul natal, Pârteștii de Sus, și am continuat această activitate, pe când eram student, în alte sate din zona Humorului.

Apoi, student fiind, am intrat într-o librărie din București, în pasajul de la Universitate și, deschizând o carte la întâmplare, autorul se întreba cu privire la Simion Fl. Marian: „Oare cine îi va urma acestui destoinic cercetător al culturii populare?” Atunci, într-un moment de entuziasm, am rostit în gând, ca un jurământ: „Eu îl voi urma.” Și în tot ce am făcut de atunci în domeniul folcloric – culegeri, specializare, editarea de cărți etc. – am fost călăuzit de acest gând: să urmez ilustrului înaintaș.

„Nașterea Domnului a deschis calea restaurării omului”

Credeți că ne-am îndepărtat de adevărata însemnătate a Crăciunului, deoarece ne lăsăm tot mai ușor seduși de fastul sărbătorii, în sensul ei comercial?

Sărbătoarea Crăciunului este concepută diferit. Unii o văd ca o simplă sărbătoare de iarnă, alții ca o încheiere a postului, dar și ca un început al sărbătorilor de iarnă, când se face dezlegare la toate. Oricum, aspectul creștin primează.

După vechiul obicei al Saturnaliilor, când în această perioadă se sacrificau porci, se practică și astăzi tăierea porcului de Ignat. O vorbă din popor spune: „Crăciunul sătulul, Paștele fudulul”, adică de Crăciun se pregătesc mâncăruri multe, iar de Paști, se îmbracă haine noi.

Celebrarea Crăciunului a atras numeroase tradiții, ca urmare a importanței sărbătorii în lumea creștină. Oamenii trăiesc misterul nativității, mai ales cei apropiați de biserică.

Pentru toți vine Moș Crăciun. Așa se crede de veacuri. Și nu fără temei. Istoric, motivul s-a născut pe tărâm religios, își are geneza în Protoevanghelia lui Iacob (scriere apocrifă, apărută în sec. al II-lea în mediul grecesc), iar din ea s-au inspirat și unii părinți ai Bisericii. Trecut prin tradițiile slave, motivul s-a articulat pe imaginea moșului bun, iar din tradiția iconografică creștină a primit chipul Sfântului Ierarh Nicolae. Moș Crăciun este moșul bun, care aduce daruri la copii, fapt inspirat din viața Sfântului Nicolae, care făcea daruri celor săraci.

Pe de altă parte, obiceiul de a face daruri are și un alt temei, acela că Magii au adus daruri la Nașterea Domnului: aur, smirnă și tămâie.

Un element semnificativ este și bradul de Crăciun, sau pomul. În trecut, se făcea mai simplu. Prin Maramureș, s-au păstrat, uitate prin podurile caselor, vechi exemplare de pom: din paie, din fasole, benzi de hârtie. Aceasta dovedește că tradiția pomului de Crăciun este veche în mediul popular. Mai târziu, s-a adoptat pomul de brad, după modelul occidental.

Pomul astfel împodobit este un fel de pom al vieții, al raiului. Nașterea Domnului a deschis calea restaurării omului și de aici pomul vieții s-a reîmpodobit în rai. De aceea, bradul capătă podoabe luminoase, steluțe, dulciuri. El semnifică reîmpodobirea pomului din rai, despodobit de Adam, prin faptul că a risipit rodul luat din el.

Astăzi, semnificațiile de acest fel sunt estompate de formele comerciale ale Crăciunului, bogate și atrăgătoare. Dar, cu toate acestea, fiecare bun român, care trăiește sărbătoarea ca un moment deosebit, dorește să asculte colinde, să participe la celebrarea religioasă.

O viață închinată culturii și teologiei

Preotul Nicolae Cojocaru este doctor în etnologie al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca și doctor în teologie al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

Format pe principiile etnologice promovate de Școala Sociologică de la București, a lui Dimitrie Gusti, autorul a efectuat timp de peste trei decenii cercetări pe teren, în arhive și biblioteci, asupra mai multor domenii ale culturii populare și arhitecturii țărănești la români, din care a publicat o serie de lucrări în volume și peste o sută de studii și articole în reviste, ziare, scrieri care se alătură celor teologice. Activitatea sa cărturărească este deja cunoscută și a fost remarcată de înalte foruri științifice. Nicolae Cojocaru este membru în Comisia de Folclor al Academiei Române, iar în anul 2006 a primit premiul „Ion Petrovici” al Academiei Române pentru lucrarea „Tradiții la cultul creștin”. De asemenea, este membru în Internationale Organisation für Volkskunst, cu sediul în Austria, și membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Lucrarea „Istoria tradițiilor și obiceiurilor la români – din preistorie până astăzi” (Ed. Etnologică, București, vol. I – 2008, vol. II și III – 2012) este o capodoperă a identității noastre dedicată românilor de pretutindeni.

Preafericitul Patriarh Daniel, în semn de prețuire pentru activitatea sa, i-a acordat recent, cu ocazia lansării acestei lucrări monumentale la Academia Română, Diploma de onoare „Sfântul Apostol Andrei” – pentru merite culturale.

(Articol realizat de Raluca Brodner și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 22 decembrie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente