O scrisoare a părintelui Dumitru Stăniloae

La 110 ani de la naștere și 20 de ani de la trecerea în veșnicie a părintelui Dumitru Stăniloae, cei care l-au cunoscut, fie și numai ocazional, trăiesc și acum bucuria și emoția acelor întâlniri. Părintele Isidor Berbecar, parohul bisericii închinate Tuturor Sfinților, din Botiza, Episcopia Maramureșului și Sătmarului, ne-a vizitat recent la redacție și ne-a povestit cum l-a cunoscut pe părintele Stăniloae, cucernicia sa prezentându-ne totodată și o scrisoare primită din partea marelui teolog, pe care îl invitase să slujească în noua biserică a satului, care tocmai fusese sfințită.

Episcopul Kallistos Ware de Diokleia, referindu-se la teologia părintelui Dumitru Stăniloae, mărturisea că aceasta este „o teologie a iubirii și comuniunii personale”. Apoi, citându-l pe teologul român, care spunea „Credința, ca lucrare a Sfântului Duh, vine la o persoană prin alta†¦ Scriptura își activează puterea ei în comuniunea între persoane”, sesisează importanța pe care marele teolog român o acordă cuvântului „între”.

Scurta poveste a părintelui Isidor Berbecar și textul scrisorii pe care a primit-o de la părintele Stăniloae, credem, se așază perfect în nemărginirea acestui cuvânt, „între”, care iradiază puternic, definitoriu și emoționant, iubire și comuniune personală.

Părintele Isidor Berbecar povestește

„Fratele meu, Liviu Berbecar, lucra prin anii â70 ai secolului trecut la gara din Vlădeni Ardeal, județul Cluj, localitate în care, la 16 noiembrie 1903, se născuse părintele Dumitru Stăniloae”, ne-a povestit părintele Isidor Berbecar. „Mergând odată pe la el, m-a invitat să-i facem o vizită lui «nea Gheorghe», care locuia acolo, fratele marelui profesor de dogmatică de la Institutul Teologic din București, Dumitru Stăniloae. Am mers la dânsul și am stat de vorbă și parcă nu ne mai săturam. Era un om foarte blând, foarte modest. M-a impresionat foarte mult. Fratele meu și soția lui mergeau des la dânsul, pentru că era un om de la care aveai ce să înveți. Era suferind, iar ei îl mai ajutau cu ce puteau. Erau într-o relație foarte bună. Eu am rămas impresionat de smerenia și blândețea lui, de vorba lui dulce. Atunci am aflat că marele teolog Dumitru Stăniloae este fratele dânsului, pe care îl cunoșteam doar din studiile teologice din perioada seminarului. «Nea Gheorghe» mi-a dat adresa părintelui profesor și, prin 1972, am venit la București, am luat legătura cu dânsul și am rămas într-o relație cu cucernicia sa. Ajungând preot la Botiza, am primit ascultarea de a construi în sat o mare biserică, lângă cea de lemn, monument istoric. După ce am ridicat biserica, i-am scris părintelui Stăniloae o scrisoare, pe care i-am trimis-o pe adresa institutului, invitându-l să vină la Botiza să vadă biserica și să slujească împreună cu mine o Sfântă Liturghie în satul nostru. Dar pentru că pe perioada verii la institut nu se țineau cursuri, părintele a aflat de existența ei mai târziu, și atunci mi-a răspuns, trimițându-mi această scrisoare, în care îmi spunea că regretă că nu a putut da curs invitației mele, dar poate va veni în anul următor. Această scrisoare face parte din comorile sufletului meu și sunt foarte bucuros că o păstrez și că ea îmi amintește de un om deosebit, care este unul dintre cei mai mari profesori de teologie ortodoxă din lumea contemporană.”

Importanța comunicării directe, personale

Aceasta este povestea părintelui Isidor Berbecar. O întâlnire și o scrisoare i-au marcat suficient viața ca să le păstreze, cum spune cucernicia sa, printre „comorile sufletului meu”.

Evenimentul, minor în aparență, relevă însă importanța covârșitoare pe care părintele Stăniloae o acorda comuniunii și comunicării personale, directe, căci în esență ambele înseamnă iubire a aproapelui și responsabilitate, atribute ale unui spirit adânc creștin, înseamnă „între”.

Episcopul Kallistos Ware de Diokleia mai arăta că „părintele Dumitru este în mod categoric un teolog al nădejdii universale”. Acest „între”, în care se cuprinde și amintirea părintelui Berbecar, aflat la vremea respectivă în celălalt capăt al țării, mărturisește, mai ales prin scrisoarea prezentată, nădejdea într-o viitoare întâlnire, într-o comuniune și comunicare în dialog, pentru că marele nostru teolog se definea pe sine astfel: „Eu nu mă cunosc pe mine în afara relației cu ceilalți”. Cuvinte ce confirmă din plin faptul că părintele profesor Stăniloae avea harul de a-i apropia pe oameni. De aceea, până și micile, aparent neînsemnatele amintiri legate de persoana sa devin în timp dovezi emoționante, calde și ziditoare despre dimensiunea sufletului marelui teolog, în care fiecare dintre cei care l-au cunoscut și-a aflat locul său.

Textul scrisorii adresate părintelui Berbecar

București, 1 sept. 74

Iubite Părinte Berbecar,

Scrisoarea P.C. Tale din 25 iulie n-am primit-o decât acum, fiind transmisă pe adresa Instit. Teol. pe la care n-am dat peste vară.

Așa că regret că n-am putut da curs invitației P.C.T atât de amabile.

Poate la vară!

Te felicit pentru monumentala biserică ce-ai ridicat-o spre slava lui Dumnezeu și mântuirea credincioșilor.

Bunul Dumnezeu îți va răsplăti.

Roagă-te pentru mine și ai mei: Preot. Maria, Lidia, Dumitru, Horia.

Cu drag la toți ai P.C. Tale, Pr. D. Stăniloae

(Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 30 iunie 2013, semnat de Dumitru Manolache)

Comentarii Facebook


Știri recente