O racla cu sfinte moaste de la Catedrala Mitropolitana din Iasi va dusa in aceasta seara la Gastesti.

O racla cu sfinte moaste de la Catedrala Mitropolitana din Iasi va dusa in aceasta seara la Biserica ‘Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil’ din localitatea Gastesti – Protopopiatul Pascani.

Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a binecuvantat acest eveniment deoarece maine, inconjurat de un sobor de preoti, va resfinti Biserica din Gastesti ce-i are ca patroni si ocrotitori pe Sfintii Arhangheli ‘Mihail si Gavriil’.

Parintele Arhimandrit Dosoftei Scheul – Mare Ecleziarh la Catedrala Mitropolitane din Iasi ne-a spus la ce sfinte moaste se vor inchina credinciosii din Gastesti si din parohiile invecinate incepand din aceasta seara: ‘Cu ocazia resfintirii Bisericii ‘Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil’ din localitatea Gastesti si cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei vor fi duse de la Catedrala Mitropolitana din Iasi la Gastesti, odata cu slujba Vecerniei din aceasta seara, o racla cu sfinte moaste ale: Sfantului Apostol Filip, Sfantului Apostol Barnaba, Sfantului Apostol Bartolomeu, Sfantului Ierarh Dionisie Areopagitul, Sfantului Mare Mucenic Pantelimon, Sfantului Mucenic Varvara, Sfantului Ierarh Ioan cel Milostiv, Sfantului Epifanie si un vesmant al Sfintei Cuvioase Parascheva care a invesmantat sfintele ei moaste timp de cateva luni.’

Parintele Arhimandrit Dosoftei Scheul ne-a vorbit si despre ajutorul pe care il vor da sfintele moaste credinciosilor care vor merge sa se inchine la ele: ‘Sfintii ale caror moaste vor fi duse la Gastesti le vor fi, celor care se vor inchina, aparatori; le vor fi de ajutor ca sa sporeasca in cele duhovnicesti, in primul rand, ca sa le implineasca cererile lor, ca sa li se daruiasca sanatatea de care au nevoie si, nu in ultimul rand, mantuirea pe care fiecare credincios se sarguieste sa o castige.’

Sfintele moaste vor ramane la Biserica din Gastesti pana maine dupa-amiaza in jurul orelor 15.00.

Comentarii Facebook


Știri recente