Papa Benedict al XVI-lea se va intalni cu Episcopul Bernard Fellay, superiorul general al Societatii traditionaliste ‘Sf. Pius al X-lea’ (SSPX), la 29 august a.c., pentru a discuta perspectivele unei reconcilieri dintre Vatican si grupul schismatic. Desi Vaticanul nu a confirmat inca evenimentul, oficiali din Curia Romana au confirmat zvonurile. Conform acestor surse, citate de CWNews, Episcopul Fellay se va intalni cu Pontiful si cu Cardinalul Dario Castrillon Hoyos, prefectul Congregatiei pentru Cler. Acesta din urma a primit de la Papa Ioan Paul al II-lea sarcina de a actiona in directia refacerii comuniunii cu lefebvristii. Societatea traditionalista amintita a fost fondata de catre Arhiepiscopul Marcel Lefebvre, un aparator al Liturghiei latine si un critic al Conciliului Vatican II. Arhiepiscopul Lefebvre a fost excomunicat in anul 1988 dupa ce a consacrat patru noi episcopi pentru grupul sau traditionalist. Discutiile dintre Sfantul Scaun si Societate au fost marcate de multe sperante, dar putine rezultate. In 2000, Papa Ioan Paul al II-lea a incercat o ofensiva mai puternica, rezultatul fiind revenirea unor comunitati lefebvriste, dar fara ecou la scara mare. Papa Benedict al XVI-lea cunoaste bine situatia, el fiind ultimul care a vorbit cu Arhiepiscopul Lefebvre inainte de excomunicarea acestuia, intr-o incercare nereusita de a salva Biserica de la schisma.
IPS Teodosie i-a pomenit pe deținuții politici care au pierit la Canal: Sunt ofranda curată a neamului nostru
Arhiepiscopul Tomisului a slujit duminică la hramul Mănăstirii Poarta Albă de la Galeșu, județul Constanța. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat un parastas la Monumentul Memorial Poarta Albă, ridicat întru pomenirea deținuților politici exterminați în…
Protopopul de Galați s-a rugat împreună cu angajații și deținuții penitenciarului de maximă siguranță din localitate
Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar din România, au fost cinstiți și la Penitenciarul de maximă siguranță din Galați. Părintele Valentin Rădoi, Protopop de Galați, a slujit miercuri Sfânta Liturghie împreună cu Preotul…
IPS Andrei a slujit la Penitenciarul Bistrița: Sfinții Apostoli Petru și Pavel ocrotesc sistemul penitenciar românesc
Mitropolitul Clujului a oficiat Sfânta Liturghie la Penitenciarul Bistrița marți, în ajunul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Sfinții sunt ocrotitorii sistemului penitenciar românesc, iar ziua de 29 iunie, când sunt pomeniți, a fost instituită…
PS Veniamin: Singura instituție care funcționează în aproape întreg spațiul românesc este Biserica Ortodoxă Română
Episcopul Basarabiei de Sud a participat marți la conferința „Înfometați de pace: 28 iunie 1940. O zi neagră în istoria noastră”. Ierarhul a explicat că Mitropolia Basarabiei nu s-a desființat după ocupația sovietică, ci doar…
Episcopul Antonie a sfințit Monumentul Eroilor Români de la Florești
Preasfințitul Părinte Antonie a binecuvântat marți la Florești, în Republica Moldova, Monumentul Eroilor Români căzuți în cele două războaie mondiale. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat un Parastas pentru eroii români din toate timpurile căzuți…