O nouă generație de teologi la Reșița

La Caransebeș a avut loc, astăzi, 22 mai 2012, festivitatea de încheiere a cursurilor pentru absolvenții Facultății de Teologie, Științe Sociale și ale Educației, Secția Teologie Ortodoxă Didactică din Caransebeș, a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, informează TRINITAS TV.

Elevii și studenții teologi au participat în cursul dimineții, în noua Catedrală episcopală, la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoți profesori. Cursul festiv s-a desfășurat în sala de festivități a Episcopiei Caransebeșului. A doua parte a programului festiv s-a desfășurat la Seminarul Teologic „Ioan Popasu” unde a avut loc o ceremonie de încheiere a cursurilor, dar și ‘predarea cheii’ următoarelor generații de teologi.

După ce în anul 1948 Academia Teologică din Caransebeș a fost desființată, rămânând aici numai Seminarul Teologic, în anul 1998 a fost reactivat învățământul teologic universitar prin înființarea Secției de teologie în cadrul Facultății de Științe Economice și Administrative din Caransebeș a Universității ‘Eftimie Murgu’ din Reșița.

Comentarii Facebook


Știri recente