O nouă etapă a concursului Să ne cunoaștem credința

Seria de activități interactive cu tinerii desfășurate sub deviza „Să ne cunoaștem credința” din cadrul proiectului „Tineri în Biserică”, derulat de Episcopia Caransebeșului, a continuat la Moldova Nouă, informează „Ziarul Lumina”.

Evenimentul a fost găzduit zilele trecute de Școala Generală nr. 3 din localitate și s-a desfășurat în prezența delegației Episcopiei Caransebeșului, precum și a reprezentanților conducerii școlii, a preoților din Moldova Nouă și a părinților copiilor. La activități au participat 13 copii, elevi de gimnaziu, coordonați de pr. Remus Căta de la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Moldova Nouă. În urma evaluării lucrărilor, următorii trei elevi au câștigat, drept recompensă, participarea la tabăra de creație „Credință și artă pentru toți” organizată de Episcopia Caransebeșului în luna ianuarie 2013: Tania Laura Velovan – locul I, Iasmina Stefanovici – locul II, Cristina Ceaușu – locul III. La final, toți copiii au primit diplome de participare, precum și pungi cu obiecte bisericești din partea organizatorilor.

Proiectul „Tineri în Biserică” va continua, următoarea etapă din seria de concursuri „Să ne cunoaștem credința” fiind programată să aibă loc sâmbătă, 1 decembrie, la Reșița.

Comentarii Facebook


Știri recente