O nouă Biserică pentru credincioșii din parohia Tohanu Vechi II, Protopopiatul Bran-Zărnești

Credincioșii din Parohia Tohanu Vechi II au început, după Revoluție, să participe la Sfânta Liturghie într-o micuță capelă din cimitirul orașului Zărnești. Odată cu trecerea timpului și cu dezvoltarea firească a orașului de la poalele Pietrei Craiului, s-a început o nouă construcție pentru un lăcaș de cult ce va răspunde așteptărilor spirituale a 600-700 de persoane. În prezent, micuța capelă a cimitirului este neîncăpătoare pentru sutele de credincioși care, în mare parte, asistă la slujbă de afară, informează Ziarul Lumina.

Preotul George Bota păstorește Parohia Tohanu Vechi II din orașul Zărnești, Protopopiatul Bran-Zărnești de aproape nouă ani, din 1 octombrie 2001, când a fost numit preot paroh de Părintele Mitropolit Antonie. „În 1992-1993 s-a început ridicarea unui lăcaș de cult pentru nevoile celor de aici, credincioșii de la Tohan – blocuri, care aveau de parcurs o distanță considerabilă până la biserica de care aparțineau în acea vreme. Din dorința lor și a părintelui Dorin Pușcariu, cel care a fost preot paroh aici înaintea mea, s-a început ridicarea unei capele, în jurul căreia se află și cimitirul orășenesc, care este încredințat parohiei spre îngrijire”, a spus părintele George Bota.

„De când am venit aici am observat că enoriașii sunt foarte apropiați de valorile și tradițiile bisericești, de viața bisericii. S-a închegat o relație foarte frumoasă între enoriași și preot și am putut să creștem cu ajutorul lui Dumnezeu, atât din punct de vedere duhovnicesc, cât și din punctul de vedere al infrastructurii parohiale”, a remarcat părintele paroh.

Credincioșii nu mai încăpeau în vechea biserică

Numărul credincioșilor care vin la slujbe în această zonă a orașului Zărnești a crescut, astfel că micuța capelă a cimitirului a devenit neîncăpătoare. ‘În 1996 s-a observat că spațiul necesar săvârșirii cultului era prea mic, neîncăpător pentru credincioșii care participau la sfintele slujbe, în special la Sfânta Liturghie, astfel că aceștia au dorit să ridice o nouă biserică. Acum, la 100 de metri de această capelă se află noua biserică. Amândouă lăcașurile de cult poartă hramul ‘Sfinților Împărați Constantin și Elena’.’, a arătat părintele George Bota.

Biserica nouă s-a ridicat începând din 1996. ‘La început a fost un avânt mai mare, apoi posibilitățile au scăzut, pentru că, așa cum știm, orașul Zărnești a fost într-o perioadă de încercare din punct de vedere al posibilităților financiare ale oamenilor, uzina nu a mai avut posibilitatea să întrețină ritmul pe care l-a avut odinioară. Dacă până în 1991 erau 15.000 de muncitori, în uzină, la ora actuală mai sunt aproximativ 1.000 de muncitori, numărul celor care au intrat în șomaj este considerabil, iar posibilitățile oamenilor de a susține ridicarea unei biserici care presupune și necesită cheltuieli foarte mari s-au redus’, a spus părintele Bota.

‘În fiecare an, noi ne-am străduit, ne-am bucurat de fiecare cărămidă care s-a pus, de fiecare etapă care s-a mai depășit, iar acum, în acest an, exteriorul bisericii este aproape finalizat, în acest an vrem să începem și lucrările de finisare la interior, înțelegând aici tencuieli interioare, sistem de încălzire, pardoseală, apoi celelalte etape legate de mobilier, pictură și alte dotări’, a menționat părintele paroh.

Biserica vie

O comunitate a unei parohii se construiește prin ziduri, dar și în duh. Odată cu ridicarea noii biserici, s-au consolidat și zidurile bisericii din inimi. ‘Acum, sigur că nu este important numai să ridici ziduri, important e ca biserica să fie vie, o biserică a sufletelor. Cea mai frumoasă biserică nu este cea poleită cu aur, cea mai frumoasă este biserica plină de credincioși. Acum, slujim încă în capela din cimitir, iar credincioșii, din nefericire, trebuie să stea și pe afară. Capela este plină, sunt 300 de persoane la Sfânta Liturghie, dar mai este și dorința exprimată a multora de a participa. Noua biserică este gândită pentru a permite participarea a 600-700 de persoane și credem că ea va fi plină atunci când va fi gata. Această prezență a credincioșilor la Sfânta Liturghie este răspunsul lor la chemarea Mântuitorului Iisus Hristos. Încă de când am venit în parohie am înțeles că viața unei biserici se desăvârșește prin primirea lui Hristos în mijlocul credincioșilor. Acest fapt înseamnă posibilitatea, pentru fiecare credincios, de a participa la Sfintele Taine, iar pentru acest fapt vorbim, în primul rând, de un program de spovedanie săptămânal’, așa cum a spus pr. George Bota, care a adăugat că încă de acum nouă ani, în fiecare săptămână, stă în biserică în jur de zece ore la spovedit, miercurea, vinerea și sâmbăta, cu dorința ca duminica sau în sărbătorile de peste săptămână să se poată împărtăși credincioșii: ‘De la începutul pastorației mele aici, această înțelegere a valorii Sfintei Liturghii și a Sfintei Împărtășanii în viața credinciosului a avut treptele ei, pentru că oamenii nu cunoșteau întru totul normalitatea vieții creștine, înțelegând prin aceasta că scopul participării la Sfânta Liturghie și împlinirea participării la Sfânta Liturghie sunt de fapt comuniunea cu Mântuitorul Iisus Hristos în Sfânta Euharistie. De altfel, unul dintre rosturile pentru care săvârșim Sfânta Liturghie este tocmai împărtășirea, iar asta înseamnă să și ai o viață conformă cu Sfintele Taine, iar oamenii înțeleg în măsura în care li se pune înainte această posibilitate’.

„Nu am slujit niciodată aici o Sfântă Liturghie la care să nu se împărtășească un număr important de credincioși care se constituie în nucleul, aluatul care dospește, apoi, toată frământătura. Biserica vie este cea în care vorbim de prezența Mântuitorului Iisus Hristos în viața credincioșilor”

Activități cu copiii și tinerii

Problemele sociale sunt legate de lipsa locurilor de muncă, după încheierea fabricii, iar credincioșii au început să își caute locuri de muncă în apropierea orașului, iar unii au plecat din țară pentru o perioadă de timp, încercând să își întrețină familiile, a spus parohul din Tohanu Vechi, Zărnești, pr. George Bota. ‘Pentru a rezolva unele probleme sociale, aproape în fiecare lună facem câte o colectă pentru cei din parohie sau dinafara parohiei. Într-o perioadă de două-trei luni, toate parohiile din orașul Zărnești s-au străduit să contribuie la asigurarea hranei din spitalul orășenesc, pentru care nu mai erau fonduri. A fost o colectă organizată prin așezarea la loc vizibil a unei urne prin care s-au strâns bani și ne-am bucurat că am putut să venim în sprijinul acestor oameni. S-au cumpărat alimente și poate că în viitor vom mai reuși să facem astfel de fapte’, a spus părintele George Bota. O altă latură a activității sociale este cea de susținere a activității culturale și educative în care sunt implicați copii și tineri. ‘Florența Dobrescu, o profesoară din parohie, s-a ocupat în mod deosebit de copiii din Zărnești, dar și din comuna Poiana Mărului, din apropiere. Tinerii au un grup de muzică folk ‘Floare de colț’, iar noi îi promovăm, i-am sprijinit și financiar, le-am mijlocit înregistrarea în studio, iar lucrul acesta a făcut ca apoi să aibă mai multe concerte susținute’, a mai spus părintele paroh George Bota.

Comentarii Facebook


Știri recente