Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent miercuri, 27 iulie 2011, în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Oașa, din județul Alba, care și-a prăznuit cel de-al doilea hram, informează „Ziarul Lumina”. Aici a vizitat tinerii din Tabăra ‘Părintele Teofil Părăian’ și a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică a mănăstirii.
Într-o atmosferă de adevărată trăire duhovnicească, peste 1.000 de credincioși au participat la Sfânta Liturghie, oficiată în foișorul de vară al mănăstirii, unde au slujit alături de IPS Irineu un sobor de 63 de preoți și 3 diaconi. Răspunsurile la Liturghie au fost date de tinerii studenți prezenți la Mănăstirea Oașa la Tabăra ‘Părintele Teofil Părăian’.
În cuvântul de învățătură, IPS Irineu a amintit viața și pătimirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și i-a îndemnat pe toți cei prezenți să ducă o viață de jertfă, să se lupte cu vrăjmașul omului și al lui Dumnezeu – diavolul – și să rabde până la sfârșit, în nădejdea răsplatei lui Dumnezeu.
‘Pentru noi, cei de astăzi, când nu mai avem de înfruntat ‘ighemoni’ păgâni, ca odinioară Sfântul Pantelimon, este nevoie de asumarea unui ‘martiriu alb’, adică lupta cu diavolul și cu patimile. Să-L punem pe Hristos pe primul loc. Creștinismul înseamnă jertfă. Creștinismul ne face oameni noi. Cel ce vrea să trăiască după Evanghelie trebuie să sufere. Că acest fel de viețuire nu este altceva decât cruce și mucenicie, împotriva întregii lumi, o cruce care duce la biruință, spunea Fericitul Augustin, iar Sf. Isaac Sirul zicea: ‘Calea lui Dumnezeu este cruce de fiecare zi’, căci nimeni nu s-a suit la cer cu comoditate. În vremurile noastre luptele duhovnicești se vor înteți mai mult: cei sfinți se vor sfinți mai mult, iar cei întinați se vor întina și mai mult’, a arătat IPS Irineu.
La finalul Liturghiei, părintele protosinghel Iustin Miron, starețul Mănăstirii Oașa, a mulțumit ierarhului, preoților, credincioșilor prezenți într-un număr așa de mare și în special studenților de la ASCOR, care au ajutat la pregătirea hramului. Ei au venit la Oașa cu o săptămână înainte și au participat la o nouă tabără duhovnicească de muncă și rugăciune. Peste 100 de studenți din întreaga țară și-au înfrumusețat viața în această tabără participând la slujbele zilnice, ajutând la diverse ascultări, spovedindu-se și împărtășindu-se.
Au urmat sfințirea locului și punerea pietrei de temelie pentru noua biserică a Mănăstirii Oașa, biserică ce va purta hramul Sfântului Mucenic Pantelimon. După agapa frățească, IPS Irineu a avut o întâlnire cu studenții din tabără și le-a pus la suflet câteva gânduri duhovnicești, insistând pe faptul de a nu pierde timpul, ci de a-l câștiga pentru mântuire și de a-și înfrumuseța viața: ‘Să fiți foarte râvnitori, serioși, să iubiți înfrânarea și nevoința, să iubiți moralitatea fericirilor. Urcați pe scara valorilor, celebrați bucuria tinereții și împliniți poruncile lui Hristos’.
IPS Irineu a fost însoțit la Mănăstirea Oașa de exarhul mănăstirilor, arhim. Andrei Barbu, și de pr. Iosif Zoica, consilier cultural.
Legată duhovnicește de arhim. Teofil Părăian
Mănăstirea Oașa s-a înființat în 1990. A funcționat ca mănăstire de maici până în anul 1999, iar din anul 2000, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost transformată în mănăstire de călugări. În anul 2000 a venit la Oașa întreaga obște a Mănăstirii Poșaga, în frunte atunci cu părintele Andrei Barbu, acum exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei. În prezent, mănăstirea are 24 de monahi și frați, iar stareț este părintele protosinghel Iustin Miron.
Mănăstirea Oașa a fost și rămâne legată duhovnicește de părintele arhimandrit Teofil Părăian, de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Părintele Teofil era invitatul special al taberelor de muncă și rugăciune organizate de 16 ani neîntrerupt – tabere începute încă de când obștea era la Poșaga, iar din 2009 misiunea a fost preluată de călugării de la Mănăstirea Oașa.