O nouă biserică în Baia Mare

Credincioșii din municipiul Baia Mare vor avea în curând un nou lăcaș de închinăciune, unde să își plece genunchii sau să aducă mulțumiri lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale. Duminică, 18 aprilie, se va pune piatra de temelie a lăcașului de închinare cu hramul ‘Duminica Mironosițelor’, în prezența Preasfințitului Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, informează Ziarul Lumina.

‘Această zonă a orașului s-a dezvoltat foarte mult în ultima perioadă, aici fiind construite foarte multe case și de aceea se impunea o rearondare și construirea unei noi biserici pentru a fi aproape de credincioși’, a declarat părintele Ștefan Cristian, consilier cultural în cadrul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

‘Duminică, după Vecernie, Preasfințitul Iustin va sfinți locul și se va pune piatra de temelie a bisericii. Sper ca pentru început să primim autorizația pentru a construi o bisericuță de lemn în care să slujim provizoriu până ce va fi construită cea de zid’, a explicat și părintele paroh Daniel Mociran, care va sluji alături de părintele Bogdan Gavra.

Comentarii Facebook


Știri recente