O nouă biserică în Arhiepiscopia Clujului

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Zoreni, Protopopiatul Beclean, a fost sfințită duminică, 30 octombrie. Parohia este formată din 134 de familii. Deși numărul credincioșilor nu este încurajator în ultimii 12 ani ei au reușit să ridice și să o împodobească sfântul lăcaș, iar de acum să participe aici la sfintele slujbe, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania.

Preasfințitul Vasile Someșeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a sfințit această biserică. Credincioșii au primit cuvinte folositoare din partea ierarhului, fiind îndemnați să caute viața veșnică: „Mântuitorul ne cheamă pe oricare dintre noi la această lucrare și dăruire a mântuirii. Dar pentru aceasta noi trebuie să lucrăm cât este zi, pentru că așa cum bogatul milostiv nu a mai putut face nimic pentru îndreptarea stării lui, nici noi, dacă nu lucrăm în timpul vieții noastre la mântuirea sufletului nostru, în ceea ce ne prind ultimele momente ale vieții noastre pământești, urmează apoi în veșnicie. Aici fiecare dintre noi suntem chemați să ducem o viață ordonată, demnă, cinstită, o viață responsabilă și ducem o astfel de viață atunci când avem binecuvântarea lui Dumnezeu’.

În jurul anului 1910, în localitatea Zoreni a existat o biserică veche, ce s-a dovedit neîncăpătoare pentru credincioșii de aici, astfel că s-a impus ridicarea uneia de alte dimensiuni. După venirea părintelui Alexandru Pop, în anul 1987, parohul a început demersurile pentru a avea un nou lăcaș de cult. Abia după 12 ani s-au început lucrările propriu-zise, piatra de temelie fiind sfințită de Preasfințitul Vasile Someșeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului. În 2008 a fost finalizată construcția bisericii, iar în 2011 s-a terminat și pictura.

Comentarii Facebook


Știri recente