O nava de razboi ce a apartinut Germaniei national-socialiste in timpul celui de al doilea razboi mondial a fost donata unei manastiri romano-catolice de catre guvernul croat cu scopul de a fi transformata intr-o biserica plutitoare, informeaza novopress.info. Nava DTM-219 a fost folosita de marina germana in timpul conflagratiei mondiale pentru a transporta tancuri si infanteristi si a fost data Yugoslaviei in 1945 drept compensatie de razboi. Nava va fi transformata de un atelier naval si va fi folosita de tinerii care vor dori sa calatoreasca pe Marea Adriatica in cadrul unor pelerinaje religioase. In timpul acestora, turistii vor putea medita si rosti rugaciuni in mijlocul marii, departe de forfota oraselor moderne.
Mitropolitul Nicolae, mesaj către mame de Adormirea Maicii Domnului: Să le dăruim copiilor viaţa, dar şi credinţa
Mitropolitul Nicolae al celor două Americi transmite un mesaj de Adormirea Maicii Domnului în care se adresează în special mamelor. „Îndemnul meu la acest Praznic slăvit este acela adresat mamelor: să luăm aminte la copiii…
Peste o sută de pelerini sălăjeni merg pe jos spre Mănăstirea Nicula, 150 de kilometri
Episcopul Petroniu s-a întâlnit vineri cu credincioșii sălăjeni care merg în pelerinaj pedestru spre Mănăstirea Nicula, aproximativ 150 de kilometri. Ierarhul a participat la o slujbă de binecuvântare a pelerinilor, oficiată în biserica satului Păușa…
15 citate ale Patriarhului Daniel despre Maica Domnului: Ea înțelege și simte orice suferință și orice durere din familie
Basilica.ro vă propune o selecție de citate din predicile Patriarhului Daniel referitoare la Maica Domnului. 1. Fiind Maica Domnului Cel răstignit, ea este o mamă a suferințelor, a durerilor. De aceea, ea înțelege și simte…
Sf. Ier. Nifon sărbătorit la Craiova: Venirea noastră pe lume, parte din planul lui Dumnezeu, spune Mitropolitul Irineu
Primul sfânt canonizat în spațiul românesc, Sf. Ier. Nifon, a fost sărbătorit la Catedrala din Craiova, unde se păstrează capul și mâna sa dreaptă. A fost ales de Dumnezeu din fragedă copilărie, a spus Mitropolitul…
Via Mariae în județul Suceava: Voluntarii ATOS au marcat porțiunea dintre mănăstirile Slatina și Voroneț
Voluntarii Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) s-au implicat săptămâna aceasta în reînnoirea marcajelor unei porțiuni de șapte kilometri dintr-o nouă rută internațională de pelerinaj care trece prin România: traseul Via Mariae. Peste 60 de voluntari,…