O lucrare-eveniment despre monahismul românesc

Volumul „Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi până în prezent” a fost lansat astăzi, 4 aprilie 2014, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Academia Română. Lucrarea face parte din trilogia „MONAHISMUL ORTODOX ROMNESC. Istorie, contribuții și repertorizare„. La eveniment au mai fost prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, academicieni și oameni de cultură.

Academia Română a marcat prin Adunarea generală festivă împlinirea a 148 de ani de existență. În cadrul acesta, în care a fost evidențiată contribuția Academiei la dezvoltarea spirituală, culturală și materială a poporului român, precum și la conturarea identității naționale, a fost lansată o lucrare de referință pentru istoriografia românească: volumul I, cu titlul „Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi până în prezent”, din cadrul lucrării „Monahismul Ortodox Românesc. Istorie, contribuții și repertorizare”. Primul volum al acestei lucrări, care umple un gol bibliografic și răspunde, după toate rigorile științifice, dorinței celor care vor să cunoască și să cerceteze istoria monahismului românesc, cuprinde 36 de studii de specialitate realizate de 26 de autori contemporani, profesori de teologie, monahi, istorici și cercetători, reprezentanți ai celor două instituții, informează Ziarul Lumina.

Volumul a fost prezentat de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian care a vorbit despre importanța lucrării MONAHISMUL ORTODOX ROMNESC. Istorie, contribuții și repertorizare care oferă informații complete despre istoria monahismului creștin oricărei persoane interesate.

În continuare, Patriarhul României a rostit un cuvânt intitulat Mănăstirile ortodoxe – oglinzi ale transfigurării omului și universului în care a prezentat celor prezenți, printre altele, necesitatea tipăririi volumului: „Pentru o mai bună cunoaștere a istoriei monahismului ortodox românesc, pentru o înțelegere mai profundă a spiritualității și activității vieții monahale din mănăstirile noastre, dar mai ales pentru pomenirea tuturor ierarhilor, domnitorilor, duhovnicilor din mănăstiri, a monahilor și monahiilor de peste veacuri, care au ținut aprinsă făclia credinței apostolice strămoșești, am propus Academiei Române să ni se alăture, prin specialiștii săi, într-un demers amplu de publicare a unei trilogii monografice dedicate Monahismului Ortodox Românesc. Publicarea acestui prim volum, cu titlul Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi până în prezent, este rodul unei implicări exemplare a comisiei formate din istorici bisericești și istorici din cadrul Academiei Române, care a răspuns cu multă bucurie inițiativei noastre”.

Preafericirea Sa a oferit persoanelor care au lucrat la apariția volumului „Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi până în prezent” Diploma omagială și Medalia comemorativă „Sfinții Martiri Brâncoveni„.

„Lucrarea aceasta este un rezultat foarte frumos al eforturilor a două instituții fundamentale ale României, atât în ceea ce privește conținutul cât și aspectul. Realizarea editorială este foarte frumoasă, iar acesta este un lucru foarte important”, a declarat pentru Radio TRINITAS vicepreședintele Academiei Române Dan Berindei.

În cadrul Zilei porților deschise, la împlinirea a 148 de ani de la înființarea Academiei Române, acad. Ionel Haiduc, președintele celui mai înalt for național de consacrare științifică și culturală al țării, a prezentat un scurt istoric al instituției. De asemenea, Michael Metzeltin, membru al Academiei Austriece de Științe și membru de onoare al Academiei Române, a vorbit despre funcția forului ca instituție de cercetare și societate savantă, confirmând cu acest prilej aprecierile de care se bucură la nivel internațional.

Conducerea Academiei Române a acordat Diploma „Meritul Academic” doamnei dr. Daniela Safta, director medical al Spitalului Universitar de Urgență Elias din București, și doamnei Elena Popescu pentru îndelungata și rodnica activitate la Editura Academiei Române. A urmat lansarea volumului al V-lea din seria „Tezaurul Academiei Române – Colecții de artă”, coordonat de acad. Ionel Haiduc și acad. Păun Ion Otiman, prezentat de acad. Răzvan Theodorescu, președintele Secției de Arte, Arhitectură și Audiovizual. Acad. Cristian Hera, vicepreședinte al Academiei Române, a acordat președintelui Ionel Haiduc, vicepreședinților Dan Berindei și Marius Sala, precum și secretarului general Păun Ion Otiman, aflați la finalul celor două mandate la conducerea instituției, câte o miniatură a statuii zeiței Minerva, replică a monumentului din incintă.

Evenimentul din Aula Academiei Române a continuat în Biblioteca Academiei Române unde a avut loc deschiderea expoziției „Constantin Brâncoveanu – Documente din colecțiile Bibliotecii Academiei Române”, prilej cu care s-a lansat și un album de documente istorice purtând același titlu. Expoziția a fost vernisată în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, și a membrilor Academiei Române și poate fi vizitată până pe 12 aprilie, orele 10:00-18:00.

„Noi ne bucurăm de acest volum și considerăm că Sfântul Constantin Brâncoveanu este acela care ne-a adunat la această mare sărbătoare și festivitate. În același timp, Academia Română își arată pe deplin rostul ei în viața poporului nostru, pentru că acest mare voievod și sfânt al nostru, persoană de aleasă cultură și evlavie creștină, care și-a dat viața pentru credința noastră ortodoxă și pentru poporul român este astfel omagiat atât în Biserică cât și în Academia Română și peste tot”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Irineu.

Albumul „Constantin Brâncoveanu – Documente din colecțiile Bibliotecii Academiei Române” este rodul unei colaborări între Biblioteca Academiei Române și Mitropolia Olteniei.

Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente