O delegatie a Vaticanului la Moscova

Potrivit site-ului de informatii religioase www.catholica.ro al Bisericii Catolice din Romania, un oficial al Vaticanului si-a inceput astazi calatoria la Moscova, in contextul dialogului ecumenic si la invitatia Conferintei Episcopilor Catolici din Federatia Rusa.

Cardinalul Walter Kasper, Presedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor, este insotit de Episcopul Brian Farrell, Secretar al Consiliului, si Pr. Jozef Maj, consilier in Sectiunea Rasariteana a acestui dicaster.

‘Aceasta intalnire cu Cardinalul este de o importanta extraordinara pentru episcopii rusi, dar si pentru preotii, calugarii si credinciosii nostri; este un semn de speranta pentru noi toti.’, a declarat ieri la Radio Vatican Presedintele Episcopatului Catolic rus, Arhiepiscopul Tadeusz Kondrusiewicz al Diecezei Maicii Domnului.

In timpul vizitei, Cardinalul Kasper va fi primit in audienta de catre Patriarhul Ortodox Alexei al II-lea al Moscovei, a anuntat in 22 ianuarie Biroul de Presa al Vaticanului.

De asemenea, este programata o intalnire cu Mitropolitul Kirill de Smolensk si Kaliningrad, Presedintele Departamentului pentru Relatii Eclesiastice Externe al Patriarhiei Ortodoxe de Moscova, cu privire la dialogul ecumenic intre cele doua Biserici.

Comentand vizita din punct de vedere ecumenic, Arhiepiscopul Kondrusiewicz a spus ca: ‘Fiecare drum, indiferent cat de lung este, incepe cu un prim pas mic. Ne rugam tocmai pentru aceasta: ieri ne-am rugat in catedrala si ne rugam in fiecare zi pentru stimularea dezvoltarii acestor relatii.’.

Arhiepiscopul Kondrusiewicz s-a referit la Saptamana de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor desfasurata luna trecuta: ‘Fratii nostri ortodocsi au venit in catedralele noastre. Un frumos serviciu de rugaciune a fost de asemenea organizat in Catedrala ‘Saint Petersburg’, la care au participat reprezentantii celorlaltor Biserici si comunitati crestine, pe langa ortodocsi.’ El a mai aratat ca Patriarhia Moscovei a fost prezenta la celebrarea celei de a 25 aniversari a pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea, rostind cuvinte frumoase de apreciere pentru serviciul adus de Sfantul Parinte.

Comentarii Facebook


Știri recente