A fost odată în Transilvania o nuntă ca în povești. Mireasa, o prea frumoasă fată, era înveșmântată în alesul strai strămoșesc. George Coșbuc o aseamănă pe mireasă cu o icoană, în celebra ‘Nuntă a Zamfirei’ evidențiind caracterul sacru, de taină, al nunții. Nunta tradițională transilvăneană este descrisă, pas cu pas, de Coșbuc, în a cărui poezie țăranii din zona Năsăudului se metamorfozează în împărați, prinți, zâne, crai. Momentul pețitului și al învoielii e urmat de anunțarea nunții în ‘patru margini de pământ’. Nuntașii, ‘din nouăzeci de țări/ S-au răscolit./ De cum a dat în fapt de zori/ Veneau cu fete și feciori/ Trăsnind rădvanele de crai,/ Pe netede poteci de plai:/ La tot rădvanul patru cai, /Ba patru sori’. Din acest alai nu lipsea ‘Rădvan cu mire, cu nănași,/ Cu socri mari și cu nuntași,/ Și nouăzeci de feciorași/ Veneau călări’, aceștia fiind însoțiți ‘cu muzici multe-n fruntea lor’. Cu toții se îndreaptă către casa miresei, de unde ‘Ieși Zamfira-n mers isteț,/ Frumoasă ca un gând răzleț’, pornind apoi spre biserică, la cununie. Acum, bucuria este deplină: ‘S-a-ntins poporul adunat/ Să joace-n drum după tilinci:/ Feciori, la zece fete, cinci,/ Cu zdrângăneii la opinci/ Ca-n port de sat’.
A urmat marele ospăț, la care ‘A fost atâta chiu și cânt/ Cum nu s-a pomenit cuvânt!/ Și soarele mirat sta-n loc,/ Că l-a ajuns și-acest noroc,/ Să vadă el atâta joc/ P-acest pământ!’.
Nunta Zamfirei se încheie ca orice nuntă țărănească românească, așa cum arată Coșbuc: ‘Și vesel Mugur-împărat/ Ca cel dintâi s-a ridicat/ Și, cu păharul plin în mâini,/ Precum e felul din bătrâni/ La orice chef între români, El a-nchinat./ Și-a zis: – Cât mac e prin livezi,/ Atâția ani la miri urez!/ Și-un prinț la anul! blând și mic,/ Să crească mare și voinic, -/ Iar noi să mai jucăm un pic/ Și la botez!’.
‘Învoiala’ părinților
Chiar dacă în ‘Nunta Zamfirei’ este amintită frumoasa lună mai, în zona Transilvaniei, cele mai multe nunți se făceau ‘iarna, după sărbători, până la începutul Postului Paștelui, și toamna, până la Postul Crăciunului’, așa cum a spus Delia Voina, muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Național ‘Astra’ Sibiu, care a descris modul în care se desfășura o nuntă tradițională în Transilvania.
‘Primul pas premergător nunții era pețitul, obicei cunoscut și sub denumirile de ‘înțelegere’ sau ‘croială’, prilej cu care viitorul mire, însoțit de cele mai multe ori de părinți, de nași sau prieteni, mergea la casa fetei să o pețească’. Aceștia erau primiți de părinții fetei cu bucate și băutură, apoi urma momentul când fata era cerută. ‘Dacă părinții ‘se învoiau’, se fixa data nunții, se stabilea zestrea, se alegea bucătăreasa, se stabileau detaliile. Dacă părinții nu erau de acord, erau invocate diferite motive, cele mai frecvente fiind că fata e prea tânără, că nu are zestrea pregătită sau nu are destulă avere.’
Zestrea fetei era pregătită de mamă, care ‘îi dădea cele necesare pentru casă, adică lenjeriile de pat, covoarele, fețele de masă, fețele de pernă’, cât și de tată, care pregătea ‘cele necesare pentru gospodărie, cum ar fi banii, loturile de pământ, animalele, sacii cu grâu’. Și ‘băiatul primea de la părinți casă, pământ, unelte agricole, căruță cu boi, sanie și bani’. În lada de zestre, sau lada miresei, era pus trusoul fetei, toate lucrurile fiind confecționate de viitoarea mireasă: țesături, piese de port etc. Lada, confecționată din lemn și pictată cu motive florale, era pusă într-o căruță trasă de patru boi și dusă la casa mirelui până după nuntă, apoi la casa unde urmau să locuiască mirii, după cum a precizat Delia Voina.
Pregătiri de nuntă
După ‘înțelegere’, logodna era făcută acasă la preot. ‘Pentru a nu se ivi eventuale ‘contestații’, timp de trei duminici, în biserică, preotul anunța căsătoria tinerilor’, a arătat muzeografa Delia Voina. Acum începeau pregătirile, iar ‘două-trei săptămâni înainte de nuntă, mirele și mireasa, însoțiți de fete și flăcăi, îmbrăcați în costume de sărbătoare, porneau pe ulițele satului și invitau neamurile, prietenii și vecinii la nuntă. În unele zone ale Transilvaniei, din partea mirilor mai mergeau la chemat și părinții’.
Cinstea de a năși revenea, de obicei, nașilor de botez ai mirelui. ‘Ei cumpără voalul pentru mireasă, floarea pentru mire și lumânările.’ Un alt personaj important era vornicul, care avea de îndeplinit multe sarcini: ‘El este cel care dirijează întregul ritual al nunții; se ocupă de ordinea în care trebuie servite felurile de mâncare, așază mesele și planifică jocurile, rostește, în numele mirilor, iertăciunile în fața părinților, a fraților și a neamurilor’. Socrii mari și mici, părinții mirelui și ai miresei, se îngrijesc ca de pe mese să nu lipsească nimic. Socrul mare angaja muzicanții și pe cei care serveau la mese. Neamurile mirelui se ocupau de împodobirea scaunelor și a meselor.
Gătitul miresei
Nunta începea cu o petrecere la care participau tinerii satului. ‘În Transilvania nu se făcea nuntă fără steag. Mirele alegea doi sau patru feciori dintre prietenii săi pe care îi însărcina cu împodobirea steagului. Pe un băț erau cusute năframe, panglici colorate și tricolore, ciucuri, zurgălăi, cununi de grâu și ramuri verzi. Steagul era purtat de stegar și era păzit în timpul nunții să nu fie furat. În dimineața nunții, stegarul mergea la mire acasă, unde punea steagul în colțul tărnațului, sus, să vadă lumea unde-i nunta. Se desfăcea a doua zi după nuntă’, a spus Delia Voina.
Nunta avea loc duminica. Ceremonialul gătirii miresei începea la amiază, când ‘nașa și fete apropiate miresei găteau mireasa: o îmbrăcau cu rochia de mireasă, îi puneau șorțurile în față și în spate, batista la brâu, ghetele cumpărate de mire. O așezau în fața oglinzii, unde nașa îi prindea voalul. Mirele era îmbrăcat cu hainele aduse de la mireasă: cămașă din pânză albă țesută în casă, pantaloni, brâu și bete. Pe cap purta o pălărie sau o căciulă împodobită cu flori’, a arătat muzeografa de la CNM ‘Astra’ Sibiu. Mirele cu ceata de flăcăi, cu vornicul și muzicanții mergeau la nași, apoi, împreună cu aceștia, se îndreptau spre casa miresei. Aici erau rostite ‘iertăciunile’, apoi nuntașii se urcau în căruțe și porneau la biserică pentru cununia religioasă.
Nuntă cu strigare
Masa avea loc acasă la părinții mirelui. ‘Mirii, așezați în capătul mesei, încadrați de nași, mâncau din același blid smântână, pentru a avea copii albi și frumoși, și un ou fiert, dăruit de soacră. La masă se serveau brânzeturi, pâine, supă de tăieței, varză cu carne, gogoși (pancove), colaci cu nucă, rachiu, vin. Pe înserat se făcea ‘dansul găinii’. O femeie sau soacra aducea o găină prăjită și împodobită cu spice de grâu și, dansând, o ducea nașului care o cumpăra și o împărțea mesenilor.’ Înainte de miezul nopții, mireasa oferea daruri noilor rude: ‘o cămașă mirelui, o cămașă socrului, alta nașului, o ie soacrei, alta nașei, traiste și prosoape pentru ceilalți membri ai familiei. Un moment important al nunții era ‘strigatul cinstei’ sau darul. Primul care dădea banii era nașul, urmat de socrii și de ceilalți nuntași. În Transilvania se dădeau mai întâi darurile pentru mireasă, ce era dansată de toți invitații. Tot în această zonă se obișnuia să se fure mireasa, răscumpărată de naș sau de mire. Spre dimineață, nașa îi dădea jos voalul miresei, îi despletea coada și îi împletea părul în două cozi înfășurate într-un coc, peste care îi așeza o basma, simbol al femeilor măritate’, a arătat Delia Voina. A doua zi după nuntă, tinerii căsătoriți mergeau la socrii mici la masă și la nași cu daruri.
Nuntă tradițională la Șmig
Momentele importante dintr-o nuntă tradițională sunt păstrate și astăzi, mai ales în zonele rurale. Totuși, respectarea, pas cu pas, a fiecărui moment din ‘scenariul’ nunții este o raritate. Pe malul drept al Târnavei Mari, în valea largă în care se află satul Șmig, din județul Sibiu, răsună încă ecourile nunții tradiționale, semn că ‘tradițiile și obiceiurile românești au rămas aici intacte, așa cum au fost preluate de la moși și strămoși. Dacă ai ocazia să poposești pentru doar câteva ore aici, te minunezi de căldura cu care ți se adresează gospodarii când vorbesc despre portul popular. Atât tinerii, cât și vârstnicii îl poartă cu mândrie ori de câte ori li se oferă ocazia, mai ales la praznicele împărătești’, a spus părintele paroh din Șmig, Adrian Pușcă.
Comunitatea din Șmig a fost nu de mult martora unui eveniment deosebit la care a participat și părintele paroh. ‘Doi tineri cu studii superioare și-au unit destinele prin Sfânta Taină a Cununiei la Biserica ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’. Fiind o tradiție de familie, atât rochia de mireasă, cât și costumul de mire au fost înlocuite de costume populare tradiționale’, a spus pr. Adrian Pușcă. Dar nu numai mirii s-au îmbrăcat ‘românește’, așa cum își numesc ei costumul popular. ‘Fiind în acord cu mirii, nașii și ceilalți invitați au purtat costumele populare specifice zonei. În drum spre casa miresei a fost alcătuită o adevărată paradă de costume populare din care nu au lipsit călăreții, feciorii satului, care au cântat cântece de nuntă. Aceștia s-au aflat în fruntea alaiului.
Locul mașinilor a fost luat de două calești frumos împodobite în care se aflau mirii și nașii, urmate de căruțele sătenilor, care erau îmbrăcați în costume populare alese’, a spus părintele paroh. Seara, alaiul s-a oprit în fața bisericii, unde a fost întâmpinat de preoții slujitori. A urmat slujba Sfintei Taine a Cununiei.
Pr. Adrian Pușcă a vorbit despre importanța păstrării tradițiilor din moși strămoși și a amintit că anul 2011 este ‘Anul omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii’, anul în care tradiția satului se îmbină cu hotărârea mirilor de a se cununa păstrând obiceiul strămoșesc.
Element obligatoriu în ciclul vieții
‘În concepția populară, căsătoria constituie un element obligatoriu din ciclul vieții. Este o etapă cu multe semnificații, menită să asigure trecerea celor doi tineri de la starea de fată și flăcău la categoria oamenilor maturi, a celor căsătoriți. Nunta cunoștea în trecut o serie de manifestări folclorice complexe, cuprinzând creații artistice de o mare diversitate’, a arătat Delia Voina, muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Național ‘Astra’ Sibiu. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 4 iulie 2011)
