Nu uita vreodată că ești creștin!

Căci pogorându-se, Duhul Sfânt va și înălța, venind întru noi, va ridica, mângâind va îndrepta, poruncind va vindeca, pierzându-se unii se va întrista, mântuindu-se alții se va bucura, împreună cu slugile bune și credincioase va lucra, împreună cu fiii risipitori se va tângui, cu întreaga lume va suspina arătând înspre cele ce nu se văd încă, dar sunt făgăduite cu nemincinoasă făgăduință.

Bine ești cuvântat, Hristoase Dumnezeul nostru, Cel ce preaînțelepți pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt, și printr-înșii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, slavă Ție. (Troparul Pogorârii Sfântului Duh)

Ioan 7, 37-53:

37. Iar în ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii – Iisus a stat între ei și a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vina la Mine și să bea.

38. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apa vie vor curge din pântecele lui.

39. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit.

40. Deci din mulțime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul.

41. Iar alții ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alții ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos?

42. N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânța lui David și din Betleem, cetatea lui David?

43. Și s-a făcut dezbinare în mulțime pentru El.

44. Și unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El.

45. Deci slugile au venit la arhierei și farisei, și le-au zis aceia: De ce nu L-ați adus?

46. Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om așa cum vorbește Acest Om.

47. Și le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva ați fost și voi amăgiți?

48. Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei?

49. Dar mulțimea aceasta, care nu cunoaște Legea, este blestemată!

50. A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei:

51. Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi și nu știe ce a făcut?

52. Ei au răspuns și i-au zis: Nu cumva și tu ești din Galileea? Cercetează și vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc.

53. Și s-a dus fiecare la casa sa.

Adunarea tuturor oamenilor în Hristos este o veche învățătură a Bisericii celei care pururea nădăjduiește în mila și îndurarea lui Dumnezeu. Toți oamenii sunt amintiți în rugăciunile ei, aceasta arătând buna ei îndrăznire către Cel ce pentru fiecare om mijlocește cu sângele Său la tronul Tatălui. Va veni adică o vreme când nu va mai fi nici barbar, nici elin, nici rob, nici liber, ci toți vor fi una în Hristos.

Vremea asta nu a venit încă? Realitatea ne contrazice… Pe lângă aceea că este curajoasă, Biserica noastră este și realistă: nu, unirea tuturor întru Hristos încă nu s-a realizat. Închisorile sunt încă pline, lagărele și războaiele vorbesc laolaltă cu foametea și boala despre ipocrizia adevărurilor noastre sociale, politice și chiar religioase. Există încă oameni care nu cred, oameni care își bat joc de sufletele lor și ale altora, există oameni care se numesc creștini dar care nu împărtășesc aceeași credință ca a noastră, sunt oameni care încă se închină la idoli sau pur și simplu nu cred în nimic decât în propria bunăstare. Și, până la un punct trebuie să admitem că este normal să fie așa.

Sabia Duhului

Evanghelia Duminicii Cincizecimii vorbește, paradoxal, nu despre un congres al celor credincioși și al celor buni și sfinți și curați care întru toate sunt de acord unii cu alții, ci despre o ceartă, o sfadă teologică din pricina lui Hristos. Deși ar fi trebuit să unească minți și cugete și inimi, Hristosul aduce dezbinarea, în loc de pace aduce sabie, în loc de liniștire aduce războiul: lumea să se țină bine căci va fi zguduită din chiar temeliile ei.

Cine își închipuie un Hristos hieratic rostind din vârful buzelor cuvinte memorabile demne de a fi consemnate și apoi uitate în colbul bibliotecilor, vede în Evanghelia de astăzi un Hristos pus pe harță, gata la a pune la îndoială certitudinile teologice ale contemporanilor, un semănător de zâzanie căruia parcă îi face plăcere să vadă oameni certându-se pentru El…

Reconcilierea pare alungată din preajma Lui, așijderea și compromisul, buna înțelegere primește o zburătăceală pe cinste iar convenția este pusă sistematic la colț. Ce Hristos va fi fiind Acesta? Un Domn al incertitudinii? Un Stăpân al revoluțiilor spirituale? Și toate acestea în chiar Duminica Cincizecimii, când lumea pare a uita pentru o clipă de amestecarea babilonică a structurilor acestei lumi și caută cu nădejde spre limbile de foc ale Duhului unirii tuturor.

Dar mai înainte de a fi Duhul unității, Acesta este Duhul dezbinării. Altcumva nu se poate. Mai înainte de a aduce la unire pe Dumnezeu cu oamenii, Duhul Acesta rupe legăturile păcatului care grabnic ne înconjoară, aduce sabia între tată și fiu, între mamă și fiică, pentru ca cei aleși să strălucească și mai cu putere întru harul lui Dumnezeu.

Creștinul la hotarul dintre contrarii

Duhul Sfânt separă grâul de neghină pentru ca roada adusă jertfă lui Dumnezeu să nu fie una amestecată. Duhul Sfânt, înainte de a fi arhitectul din interior al Bisericii (Sf. Vasile cel Mare), este cel dintâi critic al ei. Căci El, ca un bun meșter, adună materiale bune pentru construcție și le refuză pe cele rele care nu mai pot fi folosite, și aceasta pentru ca templul în care Dumnezeu va veni să locuiască să nu se dărâme vreodată. Și Duhul Sfânt, pogorându-se nu va face prezent pe nimeni altcineva decât pe Hristosul dușman al căldicelelor compromisuri și al mincinoaselor noastre convenții sociale, cel care dărâmă turnurile babilonice ale bunei păreri de sine și cere de la noi totul ori nimic.

Radicalitatea credinței creștine se arată cu putere așadar în chiar ziua în care Biserica se naște. Noutatea mesajului Evangheliei va stârni confuzie și va enerva pe mulți. Dar viața creștinului este o luptă, o continuă agonie, o călătorie nu lipsită de primejdii pe un drum nu ușor, însoțind frustrarea și nemulțumirea uneori, alteori cuprinși fiind de deznădejde și de lipsa unui sens concret al vieții.

Deși mângâiați fiind de îngeri, nu ne odihnim niciodată, deși acoperiți cu bogăția harului, sărăcim într-ale lumii, deși privim cu credință, suntem certați pentru inconsecvență… Și peste aceste limitări umane, peste aceste dezbinări interioare sau vădite, stă Duhul Sfânt, Mângâietorul, Acela care discerne întru noi semnele omului nou de cele ale păcatului, Acela care ne duce departe de răutățile noastre, Acela care ne poartă ființa pe aripi de fulger înspre Adevărul care nu suferă minciunile lui Veliar.

Balta lumii și izvorul Duhului

De aceea, înainte de a izvorî din plin daruri binecuvântate, râuri de sfințenie și de bună cucernicie, trebuie ca omul să înseteze, ne spune Domnul, să înseteze atât de mult după dreptatea care nu cade niciodată, încât să refuze apa stătută pe care o oferă lumea, aceasta de dragul apei celei vii, niciodată stând, niciodată mulțumit de cele ce se văd, căutând tot timpul mai mult, mai frumos, mai bine, mai trebuitor.

Certe-se nebunii, vorbele lor în vânt se vor pierde! Disprețuiască fariseii, disprețul lor va fi cinstea celor credincioși! Nicodim să îndrăznească, apostolii să nu se rușineze, martirii sângele să-și verse, singuraticii să se roage, florile să înflorească și cerul să se lumineze: va veni o vreme când cele rele nu vor mai fi. Căci pogorându-se, Duhul Sfânt va și înălța, venind întru noi, va ridica, mângâind va îndrepta, poruncind va vindeca, pierzându-se unii se va întrista, mântuindu-se alții se va bucura, împreună cu slugile bune și credincioase va lucra, împreună cu fiii risipitori se va tângui, cu întreaga lume va suspina arătând înspre cele ce nu se văd încă, dar sunt făgăduite cu nemincinoasă făgăduință.

***

În Duminica Pogorârii Sfântului Duh se reamintește lumii că scopul ei este să se deschidă către Împărăția lui Dumnezeu. Focul Duhului pare frumos la vedere dar el arde spinii tuturor păcatelor, distruge mizeria adunată în vistieriile sufletului, înălțându-se vioi întotdeauna spre înălțimi. Și ne mai spune ceva această zi: că niciodată Hristosul Iisus nu va fi uitat de cei ce-L iubesc pe El. Izbucnind printre noi în chip de sărbătoare, șoapta Duhului susură blând în urechile celor care vor să audă: nu uita niciodată, nu uita vreodată că ești creștin!

(Text apărut prima oară în Lumina de Duminică din 6 iunie 2006 – arhim. Hrisostom Rădășanu)

Comentarii Facebook


Știri recente