Noutățile Festivalului de Film „Îngerul de lumină” de la Moscova

În cadrul celei de-a VII-a ediții a Festivalului de Film ‘Îngerul de lumină’ de la Moscova, între 5 și 6 noiembrie, a avut loc Seminarul internațional ‘Probleme actuale ale distribuției cinematografului pozitiv’, informează „Ziarul Lumina”. Preoți și ierarhi din Rusia, Grecia și România, alături de cineaști, actori, distribuitori și jurnaliști creștini, ca și activiști din învățământ și educație și-au dat mâna pentru a răspunde unor întrebări teologice, estetice, dar și extrem de pragmatice, legate de producerea și exploatarea unui nou gen de cinema.

Un festival al filmului pozitiv, desfășurat sub patronajul Bisericii, este valoros nu doar prin diversitatea ofertei cinematografice, selectate din varii colțuri ale lumii, ci și prin furtuna de idei lansate în cadrul dezbaterilor organizate cu această ocazie.

Iată că cea de-a șaptea artă se dovedește terenul uneia dintre cele mai fructuoase, mai neprotocolare și mai vii întâlniri dintre cler, cineaști și societatea civilă, invitați să conlucreze mai deschis și mai liber ca niciodată, pentru a construi și a disemina împreună un nou tip de cinema, care să răspundă nevoilor acute de spiritualitate ale societății contemporane.

Cum să ecranizezi un bestseller ortodox?

Ce este ‘filmul valorilor pozitive’, mai precis, al ‘bunătății duhovnicești’ (termen intraductibil în română, echivalent al grecescului ‘kalos’, dar ușor și destul de fidel transpozabil în engleză: ‘the movie of kindness’)? Ce este acest ‘bine’? Este binele social, filantropia ONG-urilor lipsite de Dumnezeu?… Și cui ne adresăm cu acest ‘bine’: Creștinilor, care îl cunosc, spre întărire duhovnicească? Ateilor aflați în căutare? Ori activiștilor filantropi fără de Dumnezeu? Iată o serie de întrebări care au răsunat în cadrul Seminarului internațional ‘Probleme actuale ale distribuției cinematografului pozitiv’, desfășurat între 5 și 6 noiembrie la Moscova, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Festivalului de Film ‘Îngerul de lumină’.

Preoți și ierarhi din Rusia, Grecia și România, alături de cineaști, actori, distribuitori și jurnaliști creștini, ca și activiști din învățământ și educație și-au dat mâna pentru a răspunde unor întrebări teologice, estetice, dar și extrem de pragmatice, legate de producerea și exploatarea noului gen de cinema, al valorilor etice și pozitive, pe direcția căruia mai multe studiouri din Rusia s-au angajat de mai bine de 15 ani.

La începutul anilor â90, se considera că noul gen va fi lipsit de succes comercial. A trebuit să treacă mai bine de zece ani pentru ca ‘Ostrovul’ lui Pavel Lunghin, un adevărat block-buster, să desfidă aceste idei preconcepute și să producă o mutație esențială nu doar în mintea producătorilor, ci și în cea a distribuitorilor de film.

Ajungând în Biserică, o serie de regizori și scenariști au renunțat la ficțiune în favoarea documentarului, considerând că acesta din urmă este mai apropiat de realitatea duhovnicească pe care simțeau nevoia s-o aducă pe ecran. Dar au înțeles că, singuri, pot greși, iar Biserica își bate capul cum să le iasă în întâmpinare, căci întrebările care se nasc pe platou nu au mai fost puse niciodată în istorie: Cum să faci film despre un sfânt, de pildă, despre Cuviosul Paisie Athonitul, fără a fi tu însuți sfânt? Cum să ecranizezi un bestseller ortodox, ca biografia părintelui Arsenie? Cum să prezinți Tainele Bisericii? Avem voie să îmbrăcăm un actor în hainele unui episcop și să-i cerem, de pildă, să săvârșească în fața camerei un ritual de botez? Cu câte duble? Și ce anume poate fi reprezentat pe ecran?

‘Dacă Sfântul Apostol Pavel ar fi cunoscut cinematograful, l-ar fi folosit’

O primă reacție, venită din partea ierarhilor, a fost de retragere: ‘Consider că nu e bine ca un actor să interpreteze un mitropolit și nici chiar un preot. Pentru că… nu avem încredere în ei’. ‘Cum vreți atunci să facem film duhovnicesc, fără preoți, fără sfinți, fără episcopi? Să filmăm biserica de departe, iar în rest peisajul?’ – a replicat o voce din sală, susținută și de un teolog: ‘Filmul e ca metroul. Dacă există, bine, dacă nu, nu. Dacă Sfântul Apostol Pavel ar fi cunoscut cinematograful, cu siguranță, l-ar fi folosit’.

Într-adevăr, primele bariere care trebuie depășite sunt înțelegerea rolului apologetic al artei filmului și dobândirea încrederii reciproce a clericilor și cineaștilor. Dar nu e singura: istoria Bisericii ascunde ea însăși piedici aproape insurmontabile. ‘De vreme ce canoanele Bisericii continuă să acuze spectacolul cu măști, trebuie să ne spovedim după fiecare rol, doar pentru că actoria este considerată un păcat?’, este întrebarea unui actor creștin, care încă așteaptă un răspuns neconjunctural.

Astfel de dileme nu pot fi soluționate doar prin teologhisiri, ci și prin practică artistică angajată în Duhul Bisericii. După mai bine de zece ani, bagajul de experiență al clericilor consultanți din cinema și al cineaștilor creștini din Rusia nu este neglijabil. Primii au înțeles că ‘ecranul lărgește limitele Bisericii’, iar ultimii știu că ‘există mijloace artistice, nu neapărat realiste, pentru a reda taina pe ecran’. E suficient ca unii să-i asculte pe ceilalți și să învețe să conlucreze. Iar ‘dacă filmul e emoționant, nu există probleme cu distribuția’, ne asigură un producător de televiziune.

Comentarii Facebook


Știri recente