Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut lucrarea „Cele trei cuvinte ascetice. Constituțiile ascetice. Epistole ascetice” a Sfântului Vasile cel Mare.
Confruntând experiența duhovnicească dobândită pe lângă nevoitori îmbunătățiți din Egipt, Palestina, Siria și Mesopotamia cu învățătura Sfintei Scripturi, Sfântul Vasile cel Mare a înțeles că viața monahală este cea mai intensă trăire a sfaturilor evanghelice. În comunitatea de împreună-nevoitori, unită prin frățietatea duhovnicească, ostenelile eliberării de patimi vor izbândi întotdeauna mai ușor, fiindcă obștea oferă mediul în care se poate manifesta iubirea de Dumnezeu și de aproapele.
Deși mai intense duhovnicește, viața și lupta lăuntrică ale celui sau celei care a ales starea monahală sunt totuși mai ușoare decât ale creștinilor rămași în lume. Departe de a fi cruțați de tributul nevoințelor duhovnicești, aceștia au trebuință de mai multă trezvie și râvnă fiindcă ei se află, spune Sfântul Vasile, „în mijlocul curselor șl al tăriei puterilor răzvrătite”, având nevoie de „multe osteneli pentru împlinirea poruncilor evanghelice? (Cuvânt ascetic, I, 2). În schimb, în obștea mănăstirească toate sunt așezate cu desăvârșită înțelepciune, astfel încât sporirea duhovnicească este înlesnită și atent călăuzită, iar piedicile și pericolele spirituale sunt mai ușor recunoscute și biruite. Pravila de rugăciune și paza neîncetată a gândurilor, înfrânarea simțurilor, ascultarea de un povățuitor virtuos și neîngăduitor față de patimi, munca după putere, străduința după dobândirea blândeței și a bunătății, toate îl ajută pe ascet să cunoască adevărul… Rostul vieții ascetice este acela de a dobândi prin nepătimire „asemănarea vieții dumnezeiești, rămânând pentru totdeauna în fericirea veșnică”(Cuvânt ascetic, II, 1).
(extras din Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel)
