Optzeci de studenți de la secția Farmacie din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității gălățene „Dunărea de Jos” au încheiat astăzi, 27 iunie, studiile academice. În cursul dimineții, absolvenții au participat la slujba de Te Deum oficiată în Capela „Sfântul Apostol Andrei” a Seminarului Teologic din Galați, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, informează TRINITAS TV.
„Farmaciștii ca și medicii, împreună cu preotul, fac parte din ceata binefăcătorilor, fac parte din categoria oamenilor fără de care viața noastră nu ar putea să se desfășoare în normalitate. Raportul dintre medicină și Biserică, dintre medic și preot, se vede atât în prezența preotului la căpătâiul bolnavului în spital, dar și în prezența medicului împreună cu credincioșii în biserică”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Casian.
Cursul festiv a continuat în sala mare a Teatrului Muzical „Nae Leonard”. Absolvenții provin din județele Galați, Brăila, Buzău, Vrancea și Tulcea.