Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei va sfinți mâine, 19 septembrie, noua Biserică a Mănăstirii Afteia, din județul Alba, informează Radio TRINITAS.
Așezământul monahal a fost înființat în secolul al XVI-lea și este cunoscut sub numele de Sihăstria din Plăișor. Mănăstirea l-a avut ca stareț, în secolul al XVIII-lea, pe Sfântul Cuvios Sofronie Mărturisitorul. În această perioadă, mănăstirea a devenit principalul centru pentru apărarea credinței strămoșești, Sfântul Sofronie conducând mișcarea românească din 1759 până în 1761.
Mănăstirea a fost dărâmată în anul 1778, iar cu o parte din materialul recuperat a fost construită actuala biserică de lemn din sat. În 1975 s-a reluat tradiția monahală întreruptă în 1959, în prezent sunt 15 viețuitori,conduși de părintele protosinghelul Ioan Paven.