Noi stareți la Mănăstirile Pângărați și Horaița

Clerici și credincioși din județul Neamț, dar și din alte zone ale Moldovei s-au adunat, sâmbătă, în biserica nouă a Mănăstirii Pângărați, unde s-a săvârșit Parastasul pentru vrednicul de pomenire arhimandrit Teofil Lefter, fostul stareț al acestei vechi așezări monahale. Tot sâmbătă, arhim. Petroniu Marin a fost instalat stareț al Mănăstirii Pângărați, iar părintele Vasile Rubin, stareț al Mănăstirii Horaița, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

După oficierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți și diaconi, au săvârșit slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire arhimandrit Teofil Lefter, la împlinirea a 40 de zile de la trecerea la cele veșnice. Slujba Parastasului a fost urmată de un Trisaghion la mormântul părintelui Teofil, aflat lângă biserica nouă a Mănăstirii Pângărați, sfânt lăcaș pentru ridicarea căruia fostul stareț, alături de obștea pe care a păstorit-o, a trudit timp de opt ani.

Părintele Petroniu, noul stareț al Mănăstirii Pângărați

Tot sâmbătă, după săvârșirea slujbei de pomenire a părintelui Teofil Lefter, IPS Teofan l-a instalat ca stareț pe seama Mănăstirii Pângărați pe arhim. Petroniu Marin. ‘După trecerea la cele veșnice a părintelui Teofil, părintele Petroniu, cu autoritatea și experiența sa de mai bine de 14 ani ca stareț al Mănăstirii Horaița, a fost cel care a asigurat interimatul de patru zeci de zile la Mănăstirea Pângărați, unde a fost cunoscut și primit cu pace de obște. El însuși a primit această cruce, de a se rupe de obștea lui, pentru a putea duce mai departe ctitoria de suflet a părintelui Teofil. În locul său, la Mănăstirea Horaița a fost instalat stareț părintele Vasile Rubin, care a fost dintru început fiu al acestei obști și pe care nădăjduim ca Sfântul Nicolae, ocrotitorul mănăstirii, să îl întărească pentru a continua lucrarea părintelui Petroniu în această obște frumoasă și pentru a menține acel duh de frățietate pe care l-a cunoscut el însuși ca viețuitor al mănăstirii’, a relatat arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor.

Părintele Teofil Lefter a condus obștea de la Pângărați timp de 16 ani

Mănăstirea Pângărați este una dintre vetrele de spiritualitate și cultură creștin-ortodoxă din județul Neamț. Biserica veche a acestei obști monahale a fost ridicată în timpul păstoririi sihastrului Amfilohie, iar în sec. al XVI-lea s-a dezvoltat aici o școală de iconari. După perioada grea din timpul regimului comunist, când, timp de câteva decenii, biserica și celelalte imobile ale mănăstirii au fost predate Stațiunii de Cercetări Biologice, Geografice – ‘Stejaru’, mănăstirea a fost reînființată în luna mai a anului 1991, prin hotărârea Sfântului Sinod. Din anul 1996, stareț a fost numit părintele Teofil Lefter, care a condus această veche mănăstire timp de 16 ani, până la 2 februarie 2012, când a trecut la cele veșnice.

Singura biserică din Mitropolia Moldovei și Bucovinei închinată Botezului Domnului

Mănăstirea Horaița, așezată într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, continuă tradiția vrednicilor înaintași, împletind armonios ascultarea, isihasmul, rugăciunea și munca. Așezată nu departe de poalele Muntelui Horăiciorul, Mănăstirea Horaița a luat ființă în prima jumătate a sec. al XIX-lea. Biserica actuală a mănăstirii, singura din Mitropolia Moldovei și Bucovinei închinată Botezului Domnului, a fost ridicată în timpul stăreției cuviosului părinte Ermoghen Buhuș, între anii 1848-1867, fiind sfințită la 20 octombrie de către mitropolitul de atunci al Moldovei, Calinic Miclescu. Biserica sfântului lăcaș impresionează și prin elementele de arhitectură romano-bizantină, precum și prin influențele rusești în numărul și configurația celor opt turle. Catapeteasma, de asemenea, este unică în țară, probabil și în lume, în primul rând datorită așezării amvonului deasupra ușilor împărătești. La Mănăstirea Horaița se organizează în fiecare an, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Horaița la Horăicioara.

Comentarii Facebook


Știri recente