Noi ocrotitori pentru Biserica Sfânta Treime din Oradea

În Duminica a V-a din Postul Mare, a Cuvioasei Maria Egipteanca, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală la Biserica „Sfânta Treime”, Paraclis Episcopal, din Oradea, cea mai veche biserică de zid din Oradea, care aniversează în acest an 320 de ani de existență, a precizat părintele Silviu Dobai.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de binecuvântare a lucrărilor de înnoire a bisericii, urmată de Sfânta Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, în sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, s-a dat citire Actului Chiriarhal prin care biserica „Sfânta Treime” din Oradea a primit doi noi ocrotitori: pe Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, și pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, izbăvitorul de boli necruțătoare, din ale cărui sfinte moaște, o părticică, se află spre închinare în această sfântă biserică.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Sofronie a vorbit celor prezenți despre Cuvioasa Maria Egipteanca, arătând importanța postului și a pocăinței în viața creștinilor: „Viața Cuvioasei Maria Egipteanca, această eroină a credinței, ce devine izvor de virtute și model pentru noi toți, este viața oricărui suflet credincios care se luptă să ajungă de la întuneric la lumină, de la păcat la virtute, este lupta continuă între omul exterior, pătimaș, Adam cel vechi, și omul dinlăuntru, omul virtuos, Adam cel Nou, Hristos Domnul, Care caută să ia chip în noi.”

La final, Preasfinția Sa a felicitat pe părintele paroh și pe bunii credincioși ai bisericii, pentru jertfa pe care au depus-o pentru înnoirea și înfrumusețarea sfântului lăcaș: „Așezând, astăzi, noi ocrotitori pentru biserica „Sfânta Treime” din Oradea, la aniversarea a 320 de ani de când s-a zidit această biserică, nu facem altceva decât să împlinim o rânduială a Proniei și să ne arătăm recunoștința față de toți cei care au mărturisit credința creștină pe aceste meleaguri.”

„Vă felicităm pe toți, atât pe părintele paroh Emilian Susan, cât și pe dumneavoastră, iubiți credincioși, pentru că sărbătoarea bisericii, la acest ceas aniversar, este și sărbătoarea cărămizilor vii care o alcătuiesc, a fiilor duhovnicești ai acestei biserici.”

Biserica „Sfânta Treime” din Oradea a fost ridicată în anul 1692, prima catedrală construită în Oradea după eliberararea orașului de sub ocupația turcească, fiind în folosința creștinilor pravoslavnici din Cetatea Oradiei Mari.

În timpul regimului comunist ateu, biserica a fost salvată de la distrugere prin intervenția Episcopului de pie memorie Dr. Vasile Coman al Oradiei, care s-a îngrijit să fie consolidată și restaurată. Începând cu data de 8 martie 2012, această veche catedrală a fost declarată, de către Preasfințitul Părinte Sofronie, paraclis episcopal, ea funcționând în continuare și ca biserică de enorie.

Comentarii Facebook


Știri recente