Noi așezăminte sociale în Mitropolia Moldovei

IPS Mitropolit Teofan a sfințit duminică, 12 iunie, Casa socială ‘Agapa creștină’ din Parohia ieșeană ‘Sfântul Prooroc Daniel’ și ‘Sfântul Mucenic Ioan Valahul’ din cartierul ieșean CUG, informează ‘Ziarul Lumina’. În sâmbăta dinaintea Rusaliilor, PS Ioachim Băcăuanul a pus piatra de temelie a Așezământului social-filantropic ‘Sfinții Martiri Brâncoveni’, care se va construi în Parohia Răcăciuni, Protopopiatul Sascut.

Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a sfințit duminică, 12 iunie 2011, Casa socială ‘Agapa creștină’ din Parohia ieșeană ‘Sfântul Prooroc Daniel’ și ‘Sfântul Mucenic Ioan Valahul’ din cartierul CUG, ce aparține de Protopopiatul Iași 2. La eveniment au participat peste 150 de credincioși. La final, pr. Vilie Doroșincă, protopop al Protopopiatului Iași 2, a remarcat lucrarea pastoral-misionară și social-filantropică pe care părintele Ioan Chirvasă, alături de Consiliul Parohial, o derulează. A urmat cuvântul părintelui paroh Ioan Chirvasă, care a amintit cum a început construcția casei sociale și care va fi destinația acesteia în perioada următoare. În același timp, părintele paroh Ioan Chirvasă a vorbit și despre lucrările care sunt în derulare la Biserica ‘Sfântul Prooroc Daniel’ și ‘Sfântul Mucenic Ioan Valahul’. IPS Mitropolit Teofan a apreciat faptul că s-a ridicat Casa socială ‘Agapa creștină’, fiind o necesitate pe lângă biserica parohială. ‘Dumnezeu să binecuvânteze această lucrare, care să fie spre binecuvântarea Sfântului Duh, spre bucuria preoților slujitori ai acestei parohii și a credincioșilor acestei parohii’, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Case sociale în Eparhia Romanului și Bacăului și a Hușilor

PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit sâmbătă slujba punerii pietrei de temelie a Așezământului social-filantropic ‘Sfinții Martiri Brâncoveni’, care se va construi în Parohia Răcăciuni, Protopopiatul Sascut. La eveniment au participat autoritățile locale și credincioșii care vor contribui la ridicarea noului așezământ, ale căror lucrări vor fi coordonate de părintele paroh Sebastian Andronic. ‘Sfinții Martiri Brâncoveni au fost aleși ca ocrotitori ai așezământului pentru că ne reprezintă pe noi, românii, iar dragostea față de aproapele implică și jertfă. Jertfa pe care au dăruit-o Lui Dumnezeu pentru credința în Hristos, pentru țară și pentru neam să fie un simbol, astfel încât fiecare dintre noi să ne jertfim pentru aproapele nostru. Așezământul a cărui piatră de temelie a fost pusă de PS Ioachim Băcăuanul va fi ridicat prin contribuția enoriașilor, cu sprijinul Primăriei Răcăciuni’, a declarat pr. Ioan Negoiță, protopop al Protopopiatului Sascut. Ieri, de sărbătoarea Sfintei Treimi, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a sfințit după Sfânta Liturghie Așezământul social-filantropic ‘Sfânta Cuvioasă Parascheva’, ridicat prin osârdia părintelui paroh Ciprian Purice, susținut de credincioșii parohiei, și agheasmatarul ridicat lângă sfântul lăcaș.

Tot luni, 13 iunie 2011, PS Corneliu, Episcopul Hușilor, după ce a slujit Sfânta Liturghie în Parohia Dumești 1, cu prilejul hramului, a sfințit locul unde se va construi casa socială a acestei enorii.

Comentarii Facebook


Știri recente