Nicolae Steinhardt evocat la Academia Română

În Aula Academiei Române va avea loc mâine, 4 iulie 2012, sesiunea de comunicări științifice „Centenar Nicolae Steinhardt”, informează TRINITAS TV. Evenimentul, organizat de Fundația „N. Steinhardt” și Academie, face parte din seria manifestărilor organizate cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea monahului Nicolae Delarohia, eseist, critic literar și gânditor creștin.

Luna aceasta, la Mănăstirea Rohia va fi organizat și un simpozion național dedicat monahului Nicolae Steinhardt.

Nicolae Steinhardt s-a născut în data de 29 iulie 1912, în comuna Pantelimon de lângă București, într-o familie de origine evreiască. A studiat Dreptul și Literele la Universitatea din București și a fost botezat la 15 martie 1960, în închisoarea de la Jilava. A fost tuns în monahism pe 16 august 1980, la mănăstirea Rohia, așezământ în care și-a petrecut și ultimii ani din viață. A trecut la cele veșnice pe 30 martie 1989.

Comentarii Facebook


Știri recente