Neamțul pentru care Ortodoxia înseamnă „acasă” – Dialog cu părintele arhidiacon Martin Lissmann din Köln, Germania

Părintele arhidiacon Martin Lissmann, neamțul ortodox de la Köln, este un om sedus de frumusețea Ortodoxiei. Din 2003, de la hirotonia sa ca diacon, slujește printre românii din diaspora și propovăduiește valorile Ortodoxiei în Occident. La sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh din acest an a fost hirotesit arhidiacon în parohia românească din Köln de către Înaltpreasfințitul Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. În dialogul ce urmează am aflat câteva mărturii din drumul căutării părintelui Martin, din bucuria îmbrățișării Ortodoxiei.

Părinte arhidiacon Martin Lissmann, de ce Ortodoxia? Și de ce Ortodoxia românească?

Răspunsul este foarte scurt și de aceea poate pe deplin înțeles numai de către teologi. Ca teolog luteran, am ajuns la sfârșitul studiilor la concluzia că luteranismul nu mai face diferența dintre adevăr (Ortodoxie) și eroare (erezie). Cum aș fi putut să fiu pastor luteran dacă fiecare pastor este propriul său „papă”? O Biserică, încetând să-și exercite întreaga autoritate învățătorească prin slujirea episcopală, încetează să mai fie Biserică.

Căutând apoi Ortodoxia la mama mea „Roma”, a trebuit să recunosc faptul că nici Roma nu mai e ortodoxă, fiindcă este menținută învățătura de la primul Conciliu de la Vatican, care spune că „…episcopul învață ex cathedra, „ex sese, et non ex consensu ecclesiae” („de la sine, și nu prin consensul Bisericii”, tr. n.)”, adică el este învățătorul și conducătorul, și nu colegiul episcopilor ca un întreg, după învățătura apostolică.

Prin audierea ulterioară a cursurilor domnului profesor dr. Peter Kawerau, care ținea pe atunci prelegeri despre patriarhul Fotie la Institutul Bisericilor Răsăritene de la Universitatea din Marburg, Germania, am înțeles clar că Ortodoxia nu mai este învățată și profesată în Vechea Romă de pe Tibru, ci în Noua Romă de la Bosfor. Mi-am dorit pentru mântuirea mea să aparțin Bisericii lui Hristos, fiind astfel necesară o convertire de la Wittenberg la Constantinopol.

Cum v-ați întâlnit cu Ortodoxia românească?

În timpul unei conferințe teologice din 1967, care a avut loc în Schleswig, lângă Hamburg, l-am cunoscut pe părintele român dr. Liviu Stan, profesor universitar de drept canonic, care m-a convins, după un dialog purtat în mașina mea și care a durat 7 ore, pe drumul din Schleswig la Heidelberg, să încep studiul teologic ortodox la București, și nu la Atena, așa cum îmi planificasem până atunci.

Am fost botezat în 1965 la Catedrala patriarhală din București, avându-l ca naș pe reputatul părinte canonist Liviu Stan.

Ce poate învăța un ortodox de la un luteran? Ce poate învăța un luteran de la un ortodox?

Răspunsul meu poate fi redat întorcând o întrebare ironică: ce poate, după părerea ta, să învețe Sfântul Atanasie de la Arie? În ceea ce privește dogmele, nimic; în ceea ce privește retorica utilizată, poate câte ceva. Ce poate învăța un luteran de la un ortodox? El poate învăța că Sfânta Scriptură nu poate fi interpretată după principiile filosofice relativiste, ci numai în contextul infailibilității bisericești, căutând astfel cu adevărat pe Hristos și mântuirea. Aici ar fi mult mai multe de adăugat decât ne permite un scurt interviu.

Cum a ajuns la dreapta credință

Arhidiaconul Martin Lissmann s-a născut în 1937, anii copilăriei s-au dovedit pentru sfinția sa o experiență traumatizantă. Orfan în urma celui de-al Doilea Război Mondial, căutarea lui Dumnezeu – adevăratul Tată – nu a încetat până la întâlnirea cu Biserica Răsăritului, căutările adâncindu-se într-atât, încât a ajuns cleric ortodox. Și-a început studiile teologice în 1958 la Marburg, Germania, apoi a studiat la Chicago, SUA, în paralel teologia evanghelică și catolică la colegiul iezuit (1959-1965), pentru a descoperi într-un final Ortodoxia în înțelesul ei de „acasă”, asemenea dregătorului reginei Etiopiei, care l-a întâlnit pe Apostolul Filip pe drumul de la Ierusalim către Gaza. Muzician profesionist, în tinerețe a dirijat cunoscutul oratoriu „Messias” al lui Händel la Chicago. Tot acolo l-a audiat la cursuri pe Mircea Eliade, iar mai târziu, pe părintele Dumitru Stăniloae la București.

Ca vest-german, studiul teologiei într-o țară aflată sub regim comunist a reprezentat un curaj motivat doar de puterea credinței, de convingerea că nicăieri altundeva Ortodoxia nu poate fi mai bine trăită decât la ea acasă, chiar dacă timpurile păreau a fi potrivnice. Studiile de teologie ortodoxă între anii 1965 și 1969 la București și 1970 la Atena și le-a încheiat cu specializarea în drept canonic. Mare iubitor al cărții, a lucrat apoi ani în șir ca bibliotecar la Köln.

Așa cum pentru părintele aproape octogenar Ortodoxia a devenit patrie pentru cele sufletești, tot așa România a devenit patrie pentru cele trupești. Își petrece deseori lunile de vară pe valea Șugăului, lângă Bicaz, acolo unde – aproape de mănăstirile din Neamț și de crestele Ceahlăului – se simte cu adevărat „acasă”. (Interviu realizat de Dumitru Popoiu și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 26 noiembrie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente