Nașterea Domnului oferă un sens nou existenței umane

Crăciunul, departe de a fi doar o simplă comemorare a evenimentului petrecut cu 2.000 de ani și mai bine în urmă, este praznicul bucuriei sălășluirii lui Hristos în sufletul, în inima fiecăruia dintre noi. Nașterea Domnului, ca de altfel toate celelalte praznice, este sărbătoarea care an de an se întâmplă la timpul prezent. Imnele sfinte pe care le cântăm în bisericile noastre subliniază apăsat acest aspect. Cântăm în acest sens: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște, și pământul peșteră Celui neapropiat aduce…”.

Imnografia duminicii dinaintea Nașterii Domnului ne îndeamnă la primenire sufletească întru așteptarea bucuriei coborârii la oameni a Mântuitorului: „Peșteră pregătește-te că sosește mielușeaua, purtând înlăuntrul său pe Hristos, și iesle primește pe Cel ce ne-a dezlegat pe noi pământenii de fapta care nu se poate spune prin cuvânt. Păstori mărturisiți fluierând înfricoșătoarea minune și magi din Răsărit aduceți Împăratului aur, tămâie și smirnă; că din Fecioara Maică S-a arătat Domnul, Căruia Maica plecându-I-se ca o slujitoare, I S-a închinat”.

Nașterea Domnului este în primul rând bucurie a sufletului. Bucuria că ni s-a născut un Mântuitor, dând un sens nou existenței noastre. Din păcate, lumea de azi nu mai sesizează valorile profund dumnezeiești pe care ni le îmbie praznicul acesta minunat. Asistăm astfel din ce în ce mai mult la încercări de a transfera bucuriile sufletești prilejuite de Nașterea lui Hristos la bucurii pur materiale, lumești, ce n-au nici o finalitate pentru viața de dincolo, pentru Împărăția lui Dumnezeu. Crăciunul devine astfel o sărbătoare comercializată, mai mult un pretext pentru o serie de manifestări ce n-au nimic în comun cu valorile vieții creștine. Toate ofertele speciale de sărbători, care abundă în această perioadă, vin parcă să ne distragă atenția dinspre marele dar pe care ni-l aduce praznicul acesta slăvit, coborârea Fiului lui Dumnezeu, înomenirea Sa pentru înnoirea omului și a lumii.

În fața unor astfel de tendințe secularizate, Biserica afirmă mesajul său dumnezeiesc de 2.000 de ani: „Hristos se naște slăviți-L, Hristos se naște întâmpinați-L, Hristos pe pământ înălțați-vă. Cântați Domnului tot pământul. {i cu bucurie lăudați-L popoare că

S-a preaslăvit” (Catavasia I a Nașterii Domnului). Acesta este imperativul Bisericii în această perioadă de praznic!

Oricât de mari ar părea bucuriile materiale, darurile ce ni le fac cei dragi sau ni le facem noi înșine de sfintele sărbători, ele nu vor putea nicicând să se compare cu bucuria cea autentică, care este bucuria inimii. Iar bucuria inimii o aflăm din gustarea Sfintei Împărtășanii. Nașterea Domnului devine sălășluire a lui Hristos în sufletul fiecăruia dintre noi, numai în măsura în care Îl primim în chip real, Trup și Sânge, în Sfânta Împărtășanie. Crăciunul pierde din profunzimea mesajului său, în măsura în care cel mai adesea trecem indiferenți pe lângă potirul euharistic.

Ne-am deprins să „sărbătorim”, ocolind mesajul sărbătorii. Sărbătoarea înseamnă, oare, doar înfruptare de bunătăți, de mâncăruri alese, în timp ce sufletul este deplin însetat și înfometat de hrana cea dumnezeiască?

Sărbătoarea Crăciunului ne prilejuiește apoi apropiere de Dumnezeu, dar în aceeași măsură și apropiere de semenii noștri. Nu știu cum am putea să prăznuim în bucurie și mulțumire sufletească, știind că atâția semeni de-ai noștri, mai ales în societatea contemporană, dominată de acuta criză economică, sunt lipsiți de hrană, de îmbrăcăminte, de căldură, dar mai ales sunt singuri. Însingurarea lor este cu siguranță un reproș, adresat fiecăruia dintre noi.

De ce sunt oamenii singuri? De ce n-am putea fi alături de ei? Cu mâncare caldă, cu o hăinuță, sau fie și prin simpla noastră prezență, cu un cuvânt bun, care le-ar putea da puțină nădejde. Nu-i târziu nicicând să facem un asemenea gest, mai ales că fiecare dintre noi avem cunoștință despre cel puțin o persoană care n-are pe nimeni. Am putea fi de Crăciun lângă o astfel de persoană, fie și numai pentru câteva clipe, aducându-i mesajul acesta: „Hristos S-a născut și de la Nașterea Sa nimeni nu mai este singur. Cu noi este Dumnezeu!”.

În finalul acestor rânduri, aș atrage atenția asupra unui ultim aspect. Citim în Sfânta Evanghelie că regele Irod, înștiințat fiind de către magi despre Nașterea Mântuitorului, n-a înțeles nimic din taina la care era părtaș. El n-a înțeles că Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ pentru a întemeia Împărăția cea veșnică. Irod L-a văzut pe Hristos Domnul ca pe un posibil uzurpator al tronului său, ca pe un Mesia politic, pentru că gândul său era cufundat întru cele ale lumii acesteia. Credea că aici, pe pământ, are „cetate stătătoare”, veșnică. De aceea nu s-a putut bucura, cuprinzându-l grija, spaima și în cele din urmă mânia din disperare.

Să fim cu multă luare aminte, ca nu cumva asemămându-ne lui Irod, să rămânem cufundați doar în grijile lumii acesteia, în așa măsură, încât să trecem nesimțitori pe lângă praznicul Crăciunului, rămânând neatinși de bucuria duhovnicească pe care acesta ne-o prilejuiește. Să ne asemănăm magilor, fiind cugetători la cele înalte, aducându-I lui Hristos, Soarele-Dreptății Care a răsărit pentru noi, prinosul darurilor noastre de fapte bune și de dragoste întreolaltă.

Fie ca de praznicul Nașterii Mântuitorului, Bunul Dumnezeu să ne dăruiască pacea Pruncului, dragostea Maicii Sale, bucuria îngerilor, simplitatea păstorilor și înțelepciunea magilor, pentru ca astfel, „de Nașterea lui Hristos, s-avem cu toții folos!”. (Articol publicat în Ziarul Lumina de Duminică din data de 25 decembrie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente