Anul 1890 marchează o cotitură în domeniul muzicii bisericești din Transilvania. În acest an, preotul și profesorul Dimitrie Cunțan de la Sibiu publică la Viena ‘Cântările bisericești după melodiile celor opt glasuri’. Cei mai mulți dintre cântăreții bisericești o cunosc, ea existând în majoritatea bisericilor, în diferite ediții, chiar dacă raportarea strict solfegistică la ea este, cel mai adesea, relativă. Excepțiile de la acest ‘relativism’ al raportării sunt cântăreții care au o formație solfegistică mai sistematică – destul de puțini însă la număr. Aceștia sunt cei care se țin foarte aproape de ‘litera’ cărții lui Cunțan.
Proiectul de publicare a acestei lucrări este mai vechi, din timpul păstoririi marelui mitropolit Andrei Șaguna. Acesta îl însărcinează pe Dimitrie Cunțan, în anul 1868, să culeagă și să fixeze pe note, în cadrul muzicii liniare, cântările bisericești din cuprinsul Mitropoliei Ardealului. Munca ce a urmat a fost grea, iar deplasarea pentru culegerea cântărilor bisericești a fost adeseori întâmpinată de mari dificultăți de ordin material.
Dimitrie Cunțan face parte din școala creată de muzicieni teologi cărturari cu o gândire inovatoare de tip renascentist, care au știut să prețuiască valoarea patrimonială excepțională a fondului muzical liturgic conservat pe cale orală timp de mai multe secole în practica liturgică a Bisericii Ortodoxe Române din Ardeal, Banat, Crișana, Maramureș și Oaș.
În cartea publicată de prof. Dimitrie Cunțan, ‘Cântările bisericești după melodiile celor opt glasuri’, un loc semnificativ îl ocupă și secțiunea Podobiilor. (Secțiunea a doua). Astfel, el precizează în prefața cărții: ‘cu o grupă importantă de cântări rămăsesem dator bisericii până la 1884. Erau ‘Podobiile’ celor opt glasuri, cari se neglijaseră și abandonaseră, așa încât nici în semniar nu se mai învățau. De aceea nici eu nu le cunoșteam decât numai în parte. Dorind însă a asigura Bisericii și proprietatea acestor cântări usitate în vechime și prescrise în textele liturgice, la recomandare din parte competentă, am angajat pe cantorul bisericii noastre din Daneș, tactul protopresbiteral al Sighișoarei, anume Simeon Florea, care servește bisericii de la a. 1834 ca învățător și cantor. După acest vechiu cântăreț am scris și podobiile, cum se găsesc în secțiunea a II-a colecțiunii mele’.
Imne ale Bisericii Ortodoxe
Podobiile sunt un grup specific de imne ale Bisericii Ortodoxe, folosite ca model pentru compunerea și interpretarea altor imne bisericești. Acest lucru presupune ca imnul ce se cântă după podobie să aibă același număr de silabe și aceleași accente ritmice cu imnul model. Cuvântul ‘podobie’ a pătruns în limba română pe filiera slavă (‘podobema’-normă, model). Întâlnim însă și cuvântul ‘prosomie’ (prosomia – asemănător) provenind din limba greacă. Din acesta a derivat cuvântul ‘asemanandă’, un alt termen ce desemnează cântarea podobnică. Fiecare din cele opt glasuri își are podobiile sale, în două forme, una pe scurt, irmologică, și o variantă dezvoltată, în tactul stihiraric.
Astfel, Dimitrie Cunțan a așternut pe hârtie următoarele podobii: la glasul întâi: ‘Ceea ce ești bucuria’, ‘Prea lăudaților mucenici’, ‘Mormântul Tău’; la glasul al doilea: ‘Casa Eufratului’, ‘Când de pe lemn’; la glasul al treilea: ‘De frumusețea fecioriei Tale’, ‘Fecioara astăzi’; la glasul al patrulea: ‘Ca pe un viteaz’, ‘Dat-ai semn’, ‘Spăimântat-u-sa Iosif’, ‘Arătatu-te-ai astăzi’, ‘Cela ce ești chemat’; la glasul al cincilea: ‘Cuvioase părinte’, ‘Bucură-te cămara’; la glasul al șaselea: ‘Toată nădejdea’, ‘Îngereștile puteri’, și, în final, la glasul al optulea, ‘O, prea mărită minune’, ‘Pe înțelepciunea’, și ‘Ce vă vom numi’. De menționat este faptul că la glasul al șaptelea nu este podobie.
Unitate în diversitate
În comparație cu podobiile prof. Dimitrie Cunțan, podobiile în muzica bisericească psaltică sunt mai multe. Ca o completare la cele de mai sus, amintim pe lângă celelalte și: ‘O, preaslăvită minune’ (glasul I), ‘Ceea ce ești izvorul’, ‘Cu ce cununi de laudă’ (glasul II), ‘Mântuiește-mă Doamne’, ‘În chipul Crucii’, ‘Laudă de seară’, ‘Pentru mărturisirea’, ‘Mare este puterea Crucii’ (glasul III), ‘Aș vrea cu lacrimi’, ‘Cel ce te-ai înălțat pe Cruce’, ‘Degrab ne întâmpină pe noi’ (glasul IV), ‘Doamne păcătuind’ (glasul V), ‘A treia zi ai înviat’ (glasul VI), ‘Nu vom mai fi opriți’, ‘Cela ce pentru mine ai răbdat’, ‘Mai luminat’ (glasul VII) și ‘Mucenicii Tăi, Doamne’, ‘În Raiul cel din Eden’, ‘Mucenicii Tăi, Doamne’ (glasul VIII).
După cum se observă la o primă cercetare, podobiile în muzica bizantină sunt mult mai numeroase, mai complexe decât în varianta cunțană.
Învățând pe de rost podobia, cântărețul bisericesc va fi capabil să cânte mii de imne din Minei, Triod, Penticostar, Octoih și din toate cărțile de cult ale Bisericii. Podobiile apar în aproape orice slujbă a Bisericii Ortodoxe, la imne precum ‘Doamne, strigat-am’, Sedelne, Condace, Luminânde, Stihiri la Laude. De altfel, irmoasele canoanelor funcționează după același principiu, ca model pentru celelalte tropare ale cântarii, însă reprezintă o categorie aparte, în ele însele, nefiind considerate podobii ale celor opt glasuri.
Cântarea după podobie întâmpină o mare dificultate în limba română. De fapt, este aproape imposibil de realizat întocmai. Odinioară scrise în rima albă, cu metrica precisă, imnele bisericești au dobândit actualmente o formă prozodică, prin traducerea în limba națională. Acest lucru a făcut ca numărul de silabe și accentele ritmice să varieze de la imn la imn, cântărețul care dorește să cânte după podobie fiind nevoit să inventeze, să compună, el însuși noua linie melodică. Asupra acestui aspect atrăgea atenția și părintele Petre Vintilescu: ‘Problema de mare însemnătate, nerezolvată până astăzi, pentru bisericile ortodoxe de altă limbă decât cea greacă este eventualitatea unei traduceri ritmate a textului și melodiei imnurilor. Câtă ușurință ar rezulta dintr-o astfel de realizare atât pentru cântăreți, cât și pentru edificarea credincioșilor nu este greu de înțeles.’
În concluzie, putem desprinde o reflecție importantă, și anume că în modul de compoziție al podobiilor lui Dimitrie Cunțan se reflectă, în mod indirect, ideea de unitate în diversitate între podobiile variantei ‘cunțan’ și podobiile în variantă bizantină. Așadar, Dimitrie Cunțan a reușit să înscrie o pagină nemuritoare în cultura muzicală bisericească din Ardealul secolului al XIX-lea. (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania din data de 6 august 2011)
