Municipiul Râmnicu Vâlcea aniversează 624 de ani de atestare documentară

În perioada 17 – 20 mai 2012, în orașul Râmnicu Vâlcea, se desfășoară mai multe manifestări cultural – artistice dedicate împlinirii a 624 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Râmnicu Vâlcea, după cum informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Evenimentul are ca organizatori: Primăria Râmnicului, Academia Olimpică a Universității „Spiru Haret”, Asociația Artiștilor Fotografi din România, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Vâlcea, Club Sportiv Municipal Râmnicu Vâlcea, Filarmonica de Stat „Ion Dumitrescu”, Forumul Cultural al Râmnicului, Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea, Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea, Serviciul Județean Vâlcea al Arhivelor Naționale, Fotoclubul „Floare de Colț”, Teatrul de Stat „Anton Pann”, Teatrul Municipal „Ariel”, Uniunea Artiștilor Plastici Vâlcea, filiala Vâlcea și SC Piețe Prest SA.

Momentul de la 20 mai 1388 este marcat atât prin manifestări din domeniul cercetării istorice, cât și prin spectacole de artă dramatică sau de muzică populară și clasică. Programul manifestărilor este complex și cuprinde spectacole de teatru, festivaluri și concerte de muzică, vernisaje ale unor expoziții de artă, colocvii, dar și alte surprize.

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării a 624 de ani de la prima atestare documentară a Râmnicului, astăzi, 18 mai, a avut loc Expoziția de carte cu vânzare, intitulată „Ziua Editurilor Vâlcene”, eveniment care a adus în fața iubitorilor de lectură din oraș producțiile a 12 edituri locale, între care și Editura Sfântul Antim Ivireanul a Arhiepiscopiei Râmnicului.

Evenimentul s-a desfășurat în pavilionul fanfarei din Parcul Mircea cel Bătrân, de la orele 14,00, și a debutat cu un vernisaj, urmat de un recital din versurile poetului George Țărnea, la care și-au dau concursul actori ai Teatrului Municipal „Ariel” și de un recital al Coralei „Sfântul Antim Ivireanul” a Catedralei Arhiepiscopale.

Editura Sfântul Antim Ivireanul a participat la acest eveniment cu o prezentare de carte care cuprinde studii de teologie și literatură religioasă, lucrări monografice, cărți de rugăciune, colecția de acatiste „Credință și Sfințenie”, albume și ghiduri pentru credincioșii Eparhiei Râmnicului și pentru pelerini, reviste și publicații ale Arhiepiscopiei Râmnicului. La ediția din acest an, Editura Sfântul Antim Ivireanul a prezentat și o noutate editorială, cartea Preasfințitului Părinte Dr. Emilian Lovișteanul, „Sfântul Ierarh Calinic, slujitor înțelept și păstor milostiv al Bisericii strămoșești”.

Activitatea editorială din cadrul Editurii Sfântul Antim Ivireanul reprezintă continuarea tradiției tipografice a Episcopiei Râmnicului Noul Severin care aduce orașului recunoașterea de „capitală a tipografilor” în secolul al XVIII-lea, susținând activitatea culturală și misionară a Arhiepiscopiei Râmnicului, prin editarea de publicații care să cultive credința și morala creștină.

La manifestare au mai fost prezenți preoți și alte personalități ale vieții culturale, istorice și publice ale municipiului.

Manifestările dedicate aniversării a 624 de ani de la prima atestare documentară a Râmnicului vor continua până duminică, 20 mai, când în Sala de Consiliu a Primăriei municipiului va avea loc Ședința solemnă a Consiliului Local Municipal dedicată evenimentului, după care va urma tradiționala procesiune solemnă pe traseul Biserica „Toți Sfinții” – Scuarul „Mircea cel Bătrân. La Biserica „Toți Sfinții”, cel mai reprezentativ monument istoric al Râmnicului, vor fi sfințite și arborate steagurile Arhiepiscopiei Râmnicului și al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Comentarii Facebook


Știri recente