Astăzi, Mănăstirea Lainici își serbează hramul. Cu acest prilej, în cadrul Sfintei Liturghii, vor fi pomeniți ctitorii, ostenitorii și binefăcătorii care din veac au adus jertfă lui Dumnezeu, aici, pe malul Jiului. În locul acesta binecuvântat și-au plecat genunchii Sfântul Irodion, starețul Visarion Toia și ucenicul său, părintele Calinic Cărăvan. Despre acesta din urmă vom vorbi în cele ce urmează.
Faptul că Mănăstirea Lainici a păstrat, până astăzi, legile ei duhovnicești tradiționale s-a datorat stareților și ucenicilor cu viață sfântă. Nevoințele și rugăciunea neîncetată ale Sfântului Irodion Ionescu, stareț al mănăstirii până în anul 1900, au fost continuate, după o jumătate de veac, aproape cu aceeași intensitate, de părintele Calinic Cărăvan.
S-a născut la 20 iunie 1906, în comuna Vladimir, județul Gorj. Nu a făcut studii înalte, însă înălțimea duhovnicească la care a ajuns a stârnit admirația și iubirea celor cărora le-a schimbat viața. Dorul de Hristos nu l-a ținut prea mult în lume, căci, la vârsta adolescenței, Constantin Cărăvan se închinoviază, ca frate, la Mănăstirea Frăsinei. În anul 1929 ajunge din nou pe meleagurile natale, la Mănăstirea Lainici, după cum mărturisește arhimandritul Ioachim Pârvulescu, actualul stareț al mănăstirii: ‘După Primul Război Mondial (1916-1919), mănăstirea a fost pustiită, așa cum proorocise Sfântul Irodion în timpul vieții. Astfel, episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului trimite la Lainici un grup de cinci monahi de la Mănăstirea Frăsinei, printre care starețul Visarion Toia și ucenicul său, fratele Constantin Cărăvan, viitorul stareț Calinic’.
‘Rugăciunea și nevoința aspră l-au întărit’
După o perioadă de înflorire în timpul starețului Visarion Toia, a doua conflagrație mondială avea să tulbure din nou liniștea Lainiciului. De această dată, cel care avea să cunoască suferința și umilința îndelungată este părintele Calinic Cărăvan, devenit stareț în 1952, după moartea martirică a părintelui său, Visarion: ‘El a fost stareț la Lainici într-o perioadă foarte dificilă, între anii 1952 și 1974, în timpul celei mai aprigi prigoane comuniste împotriva Bisericii. A fost martor și a plâns Mănăstirea Lainici, pustiită a doua oară în 1959’.
La disprețul muncitorilor și militarilor, care lucrau la calea ferată Bumbești-Livezeni (și care au ocupat abuziv mănăstirea), s-a adăugat adoptarea Decretului 410/1959, o perioadă de tristă amintire pentru monahismul ortodox românesc. Călugării au fost izgoniți din Lainici, părintele Calinic continuând lupta de unul singur.
Starețul Ioachim dă mărturie despre perioada umilitoare pe care a îndurat-o părintele său duhovnicesc: ‘Ne povestea cum veneau cei de la Securitate și-l amenințau: ‘Te omorâm, măi moșule! Mâine venim’. Toată noaptea părintele o petrecea în rugăciune, citea Psaltirea și făcea mii de metanii. În ziua următoare, organele de securitate erau blânde ca mieii; uitau totul și se purtau frumos. Ne spunea că numai rugăciunea și nevoința aspră l-au menținut’.
În 1961, inima părintelui Calinic Cărăvan a început să sângereze și mai mult; mănăstirea, pentru a cărei înflorire trudise atât de mult, alături de starețul său, Visarion Toia, era desființată de comuniști, transformându-se în casă de odihnă. Dumnezeu l-a întărit să rabde și această încercare, fiind slujitor al oaspeților care poposeau aici. Singura lui mângâiere și întărire era rugăciunea fierbinte, biserica fiind rar deschisă pentru oficierea Sfintei Liturghii.
În mișcarea spirituală ‘Rugul Aprins’ de la Antim
Taina rugăciunii și dragostei nețărmurite a părintelui Calinic a rămas mult timp nedeslușită. Abia după sfârșitul pământesc (mai 1991) al starețului, monahii au aflat că duhovnicul lor învățase practica Rugăciunii isihaste în mișcarea ‘Rugul Aprins’ de la Mănăstirea Antim, din București. ‘Lucrul acesta ni l-a confirmat, în 1996, părintele Sofian Boghiu, care a venit să ne ajute la întocmirea programului iconografic pentru noua biserică. A stat vreo două săptămâni la noi. Vorbea foarte mult despre părintele Calinic și îl aprecia mult. La un moment dat, i-am spus că, după ce a murit, am descoperit în actul de identitate al părintelui Calinic o fotografie pe care o purta la piept, ca pe un odor de mare preț. Părintele Sofian a cerut fotografia, iar când a văzut-o, a început să lăcrimeze. Era părintele Ioan Kulîghin (‘Ioan cel străin’), care a adus în mișcarea spirituală ‘Rugul Aprins’ rugăciunea isihastă de la Mănăstirea Optina’, mărturisește părintele stareț Ioachim.
Părintele Calinic Cărăvan ajunsese de multe ori la Mănăstirea Cernica, înfrățită cu Frăsinei și Lainici, încă de pe timpul Sfântului Calinic, unde a dobândit harisma Rugăciunii inimii de la părintele Ioan Kulîghin și Sandu Tudor. Aduce apoi învățătura Rugăciunii lui Iisus la monahii săi de la Lainici.
Duhovnicul mitropolitului Nestor Vornicescu
Despre cel care l-a învățat tainele rugăciunii, la venirea sa ca frate în Mănăstirea Lainici (1984), arhimandritul Ioachim Pârvulescu povestește cu emoție: ‘Părintele Calinic a fost un om duhovnicesc foarte mare și foarte tainic. Puțini au perceput această stare a sa. Mi-l amintesc spunând necontenit rugăciunea cu metanierul. Oricând mergeai în chilia lui, la ora 2 sau 3 noaptea, îl găseai în genunchi, rugându-se. Nu se știe câte ore dormea. Avea darul rugăciunii neîncetate și nu judeca niciodată pe nimeni’.
Astfel, monahii și credincioșii care l-au cunoscut se înclină smerit în fața acestui mare isihast al monahismului oltenesc. Smerenia, blândețea, dragostea, simplitatea, nevorbirea de rău erau virtuțile care împodobeau chipul starețului. Era duhovnicul și sfătuitorul obștii din Lainici, Polovragi, Tismana, al multor stareți și chiar ierarhi. Mitropolitul Nestor Vornicescu a cunoscut bunătatea și iscusința părintelui Calinic în timpul arhipăstoririi sale.
Părintele Calinic a trăit în secolul al XX-lea, a fost contemporanul nostru și martorul atâtor evenimente și frământări sociale, politice și economice. Cu toate acestea, nimic nu l-a împiedicat să trăiască bucurii sfinte însoțite de lacrimi, stări de har, fiind o lumină călăuzitoare pentru cei ce i-au urmat. Cu greu va mai răsări între monahi un părinte Calinic Cărăvan. (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția de Oltenia din data de 6 august 2011)
